Barmanul român în vârstă de 31 de ani, prins cu geanta Luis Vuitton furată din casa Tamarei Ecclestone și cu ceasul Tag Heuer al lui Frank Lampard a fost eliberat după ce și-a ispășit pedeapsa primită doar pentru posesia a un milion de lire sterline falsificate.
Emil-Bogdan Savăstru a declarat anchetatorilor că banii erau folosiți pentru a fi împrăștiați cu un pistol special în cluburi din Japonia.
Românul a fost arestat pe Heathrow cu geanta Louis Vuitton furată în timpul „spargerii secolului”, în valoare de 25 de milioane de lire sterline de la casa din Kensington aflată pe „Billionaire’s Row”.
Savăstru avea la el și ceasul inteligent Tag Heuer al lui Frank Lampard, sustras într-o spargere de la casa șefului Everton de către o bandă din Europa de est, arată Daily Mail.
Savăstru, împreună cu mama sa, lucrătoarea sexuală Maria Meșter, 47 de ani, agentul de securitate Sorin Marcovici, 53 de ani, și Alexandru Stan, 49 de ani, au fost achitați anul trecut de un juriu de acuzația că ar fi făcut parte din echipa de spărgători din spatele furtului de la reședința Ecclestone.
Un român din Londra avea în casă un milion de lire sterline false
În schimb, a fost condamnat pentru deținerea sau controlul de bancnote contrafăcute, în urma unui proces la Isleworth Crown Court în decembrie anul trecut.
Savăstru a fost condamnat la 11 luni – dar a fost imediat eliberat pe licență pentru că a executat termenul preventiv.
În apartamentul său s-au găsit o mașină de contorizare a banilor și o lampă UV, care poate fi folosită pentru a verifica dacă banii sunt autentici.
Jugoslav Jovanovic, în vârstă de 24 de ani, a fost cel care a realizat spargerea de la conacul Ecclestone, împreună cu hoții de bijuterii Alessandro Maltese, 45 de ani, cunoscut sub numele de „Pantera roz”, și Alessandro Donati, în vârstă de 44 de ani.
De asemenea, cei trei au mai intrat și în casa șefului Aston Villa, Frank Lampard, și a soției sale, Christine, și o proprietate din Knightsbridge, deținută de proprietarul decedat al lui Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha.
Hoții au reușit să intre într-un „seif” securizat din casa Ecclestone și au golit un întreg dulap de bijuterii cu 450 de articole.
Jovanovic a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în timp ce Maltese și Donati au fost condamnați fiecare la opt ani și nouă luni de închisoare.