de Traian George Crişan
Pe-atunci, în România, după mulţi ani, am vrut să plâng. Citind o frază dintr-un ziar, mi-am spus că doar plânsul acesta mă va curăţa pentru todeauna de trufia de a crede că sunt viu într-o Românie vie. Parcă tragismul acesta, al ştirilor noastre populare, ne descriu doar copârşeul comun, de morţi în viaţă, de oameni care trăiesc doar hrăniţi cu fotbal, cu E-urile din alimentară, cu frica pentru mâine şi cu nedreptatea acestui nenorocit precept ”Speranţa moare ultima”. “Fetiţa în vârstă de trei ani”, scriau cei de la ziarul din Bucureşti, “a fost găsită în braţele tatălui ei, in apa îngheţată, legată de trupul acestuia cu un cablu electric…”
Trei zile urmărisem ştirile despre bărbatul din Cluj, un taximetrist dispărut împreună cu copiii săi. Mi-am dorit atunci, am sperat, am jurat că acel om îşi va lăsa copiii pe malul lacului Tarniţa şi va intra singur în apă. M-am abţinut să îl blestem, să-i strig că e un ticălos şi un om de nimic, aşa cum îl va fi învinovăţit toată ţara.
Ar fi fost, însă, doar un mod facil de a rezolva o ecuaţie fără necunoscute, odată ce ştim sigur, cu toţii, că omul ăsta, nebun sau nu, a fost ucis lent, în ani, chiar de ţara lui, de România, prin hidra care reprezintă zilnic această Românie: prin proştii din administraţie, corupţii din justiţie, durii din poliţie, aroganţii din afaceri, curvele din şoubiznis şi politică, prin nepăsătorii din Sănătate, şuţii cerşetori plecaţi în Marea Britanie, prin trecătorii orbi sau guvernele jemanfişiste.
Aş fi iertat pe-atunci orice acelui clujean: să se fi sinucis prin explozie sau călcat în picioare de interlopii vreunui clan din Mănăştur, dar nu legat cu un cablu electric de trupul copilului său. Cred că Moartea înseşi s-a simţit umilită când a fost chemată acolo, la un liman de lac îngheţat din Cluj, ca să găsească un cablu legat de un copil. Într-un târziu am realizat că, de fapt, de-aici plecau rărunchii plânsului meu: închipuindu-mi mişcarea aceea fină, delicată a copilului de trei ani de a se lipi de tatăl său la intrarea în apă. Fără îndoială, în gheaţa lacului, copilul s-a strâns lângă bărbat şi a căutat o nenorocită de căldură pe care ţara lui, România, nu reuşise să i-o ofere încă de la evadarea din pântecul mamei.
Imaginându-mi mişcarea aceea delicată, care cere atâta protecţie şi atâta iubire, după aşa de mulţi ani, am vrut să plâng. Să merg civilizat, într-un colţ fără lumină şi să plîng icnit, în tăcere, pentru copilul acela care avea vârsta copilului meu. Să plâng pentru ţara asta amărâtă şi plină de alienare, România, care are pretenţii de putere regională şi unde părinţii îşi decapitează copiii sau îi leagă cu un cablu electric. Să plâng regulamentar şi cuminte, patru icnete la fiecare minut, ca să nu tulbur ordinea publică. Apoi să mă întorc dracului la birou şi să mă mir, fără trufia mea obişnuită, ce toamnă frumoasă a sosit dincolo de geam… în Anglia.
„Tatăl şi copiii dispăruţi în Cluj, găsiţi morţi în lacul Tarniţa
Fetiţa de trei ani era legată de trupul tatălui ei cu un cablu electric
Cei doi copii în vârstă de trei şi 15 ani, dispăruţi împreună cu tatăl lor, au fost găsiţi, vineri după-amiază, alături de bărbat, în lacul Tarniţa, din judeţul Cluj, de către scafandrii constănţeni specializaţi în scufundări la mare adâncime.
Scafandrii constănţeni au scos din apă cadavrele celor trei dispăruţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Cluj, Anca Purdea.
Fetiţa în vârstă de trei ani a fost găsită în braţele tatălui ei, legată de trupul acestuia cu un cablu electric, a declarat Dorel Onaca, şeful echipei de scafandri care au scos la suprafaţă trupurile neînsufleţite ale bărbatului şi celor doi copii ai săi.
Potrivit sursei citate, primul găsit a fost bărbatul, care o ţinea în braţe pe fetiţă, aceasta fiind legată de corpul lui cu un cablu electric.
La trei metri în aval, a fost găsit şi trupul neînsufleţit al băiatului de 15 ani, a spus Onaca.
Mediafax – 2 martie 2012”