Menu

Scamatoriile doamnei May și ale clovnului Bojo în UE

de Mircea Maer

Numirea în funcția de ministru de Externe a fostului primar al Londrei, Boris Johnson, a fost o surpriză. Unul dintre susținătorii Brexit, după o piruetă abilă făcută în ultima săptămână dinaintea campaniei pentru referendum, Boris Johnson era pe val pentru preluarea partidului și a guvernării, după plecarea lui David Cameron.

Nu a fost să fie, iar toți au crezut că va fi tras pe linie moartă. Resuscitat de Theresa May, în urma formării viitorului guvern conservator, Boris Johnson ajunge într-o funcție în care nu era recomandat de trecutul său declarativ. Majoritatea liderilor europeni trecuseră prin filtrul rasist al lui Boris, iar Theresa May a fost implorată să își retragă „clovnul” („Boris Johnson e un clovn” – Manfred Weber, președintele PPE) din funcția publică.



Iată că a trecut un an de la numirea sa, iar Boris continuă să reziste în Guvernul May și să răspundă de partea diversionistă a lucrării pe care premierul a pregătit-o în relația cu UE. După o serie de eșecuri în negocierea cu UE, doamna May a lăsat deoparte amenințările și a trecut la diversiuni, potrivit principiului „dacă nu reușești să îi învingi, amețește-i”.

De altfel, în discursul de la Florența, Theresa May pare că face numeroase concesii Uniunii Europene. Doar la o primă vedere. De fapt, concesiile există doar în raport cu prăpastia creată anterior între Marea Britanie și UE, tot de Theresa May. Să ne aducem aminte „scurgerile de informații” (îmi vine greu să cred că o putere planetară precum Regatul Unit nu gestionează astfel de chestiuni) din care reieșea o apocalipsă întunecată ce urma să se abată peste cetățenii europeni din regat după ieșirea din UE: vize, permise de muncă, înregistrare etc.

Să ne mai aducem aminte și de declarațiile guvernului cu privire la nota de plată către UE, anunțată a fi de 60 de miliarde de euro. Atât Boris Johnson, cât și David Davis au considerat-o neadevărată, ba au spus că UE trebuie să despăgubească Marea Britanie. Acum, May a promis că va da 20 de miliarde de euro la UE. Deci reacția ar fi fost: mai bine mai puțin decât deloc. Mai ales că pe lângă acești bani, May promitea și o perioadă de tranziție în care cetățenii europeni ar rămâne să lucreze în UK, însă în condițiile date de britanici.

Știți filmele acelea cu mafioți în care cel amărăștean încearcă să negocieze, iar șmecherul îi taie macaroana și îi dă o sumă mai mică? Cam așa a crezut May că poate să își joace cartea în timpul negocierilor.

Iar pentru a se asigura de ceva sprijin, l-a trimis pe Boris, supranumit „Bojo The Clawn”, să calmeze puțin apele în țările din estul Europei. Slovacia, Cehia, România sunt cele trei state vizitate de Boris, pregătit să spună ce vor să audă resortisanții din Marea Britanie ai acestora. În România, bunăoară, Bojo a vorbit despre cât de proști ar fi britanicii să îi lase pe români să plece. Evident că pe românii talentați, muncitori etc. Diferiți, probabil, de cei care veneau să se înfrupte din beneficiile sistemul britanic acum câțiva ani, când același Bojo tuna și fulgera împotriva noastră.

Numai că, de această dată, echipa May – Johnson a picat testul publicului. Oamenii au început să vadă iepurii din joben, iar scamatoria a căzut în derizoriu. Negociatorul șef al UE, Michael Barnier, le-a spus guvernanților britanici că o perioadă de tranziție va fi, probabil, decisă de UE, iar în timpul acesteia niciunul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor UE din Marea Britanie nu va fi afectat. Se pare că vremea scamatoriilor a trecut.

UE nu este impresionată de oferta britanică. „Uniunea decide dacă va fi o perioadă de tranziție, nu Marea Britanie”

Boris Johnson are vești bune: „Românii din UK nu trebuie să fie deloc îngrijorați”

Theresa May, discurs la Florența despre relația cu UE: „Nu ne-am simțit niciodată acasă în Uniunea Europeană”

Reîncep negocierile între UE și Marea Britanie pentru Brexit. Barnier: „Există voință, dar timpul trece”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version