Un accident grav în care a fost implicată o mașină de poliție stârnește revolta în Marea Britanie.
Un băiat de 15 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost lovit de o mașină de poliție care se îndrepta către un „incident domestic”.
Accidentul a avut loc pe 26 decembrie, în jurul orei 21.30 noaptea trecută, în Stockport, Greater Manchester.
Polițiștii s-au oprit la fața locului și au administrat primul ajutor, până la sosirea unei ambulanțe.
Băiatul a fost dus la spital cu o „rană gravă la cap”, iar poliția a anunțat că este în stare gravă, în viață.
O anchetă a fost lansată, iar incidentul a fost trimis biroului independent pentru conduita poliției.
Martorii au descris scena, cu polițiștii care examinau articole de îmbrăcăminte sfâșiate în mijlocul drumului.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat: „În jurul orei 21.30, sâmbătă, 26 decembrie, ofițerii răspundeau la un incident atunci când au fost implicați într-o coliziune cu un pieton pe Garners Lane, în Stockport. Poliția a oprit și a administrat îngrijiri unui băiat de 15 ani, până la sosirea ambulanței. Băiatul a fost dus la spital, cu o leziune gravă la cap, unde rămâne într-o stare critică. O anchetă este în desfășurare.
„Acest incident a fost trimis către filiala GMP pentru standarde profesionale și către Biroul independent pentru conduita poliției, în conformitate cu procedura normală. Oricine are informații este rugat să contacteze unitatea de investigare a coliziunilor grave 0161 856 4741, citând numărul de caz 2808, din 26/12/2020”, mai arată poliția.