Menu
in

„Sclavii” lui Lăcătuș. Le lua pașapoartele și îi obliga să muncească fără bani



A ținut cu forța 20 de oameni și i-a obligat să muncească, transformându-i  în sclavi moderni. Acestea sunt acuzațiile ce i se aduc lui Ioan Lăcătuș, un român de 31 de ani, stabilit în Portadown, Irlanda de Nord.

El a fost arestat, în urmă cu o lună, și a apărut săptămâna trecută în fața magistratului de la Curtea Magistraturii din Craigavon.

Potrivit BBC, ar mai exista alți 20 de români care locuiesc în casa lui Lăcătuș și care ar putea fi, de asemenea, victime ale acestuia. Mai mult, instanța a fost informată că familiile celor 20 de „sclavi” le-au cerut acestora să își retragă acuzațiile.

Doi români arestați pentru trafic de persoane în Irlanda de Nord

Alături de Lăcătuș mai este acuzat un alt român, Samuil Covaci, de 23 de ani.

Potrivit instanței, faptele celor doi s-ar fi petrecut în perioada 31 mai – 15 august a.c. Detectivul care se ocupă de anchetă a declarat că victimele au fost aduse din România în Dublin cu autobuzul. Acolo li s-au oprit pașapoartele și cărțile de identitate.

După aceea, au fost duse la adresa lui Lăcătuș din Portadown și puse să lucreze într-o fabrică locală.

Polițistul a mai declarat că există dovezi conform cărora, Lăcătuș le-ar fi dat oamenilor câte un cec de 500 de euro, în fiecare lună, dar că banii erau luați tot de către acuzat. Mai mult, potrivit BBC, Lăcătuș ar fi ars multe dovezi înainte să fie prins de poliție.

20 de români, victime ale traficului de persoane, salvați în timpul unui raid anti-sclavie în Irlanda de Nord

Însă, polițiștii au observat că mii de lire sterline au fost mutate în contul acuzatului, în fiecare lună. Judecătorul a refuzat cererea de cauțiune a lui Ioan Lăcătuș, existând temerea că acesta ar putea părăsi țara.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version