in

Și-a bătut cu bestialitate copiii ca să se răzbune pe soția sa plecată în Anglia. „Băi, vă omor, băi bulangiilor”

Un bărbat din satul gălățean Fântâni este cercetat penal după ce și-a bătut cu bestialitate copiii în vârstă de 2 și 5 ani.

Acesta a filmat oribila faptă, apoi a trimis filmarea soției lui, care este în Anglia, la muncă.

Bărbatul, pe nume Ovidiu Popa, de 41 ani, ar fi recurs la acest gest șocant deoarece soția, aflată la muncă în Anglia, l-a anunțat că l-a părăsit și că trebuie să se descurce cum știe cu copiii.

Potrivit autorităților, femeia plecase de acasă tot din cauza violențelor repetate la care a fost supusă. Se pare că bărbatul a încercat mai întâi să se să se sinucidă, apoi s-a filmat în timp ce-i agresează pe cei doi micuți.

„Băi, vă omor, băi bulangiilor”, se aude țipând bărbatul în timp ce-i lovește pe copii cu pumnii și cu palmele. Poliția a confirmat că a deschis un dosar pentru lovire și alte violențe împotriva membrilor familiei. Bărbatului i-a fost interzis să se apropie de cei doi minori timp de cinci zile, iar cei doi copii au fost preluați de Protecția Copilului Galați.

Una dintre rudele femeii a sunat la 112, cerând Poliției să intervină pentru a-i proteja pe copii de violențele tatălui. Oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-au interzis bărbatului să se apropie de copii săi la o distanță mai mică de 100 de metri.

Micuții bătuți de tată au fost internați într-un centru al Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Galați și primesc consiliere din partea asistenților maternali. Ei vor rămâne cu traume psihice după agresiunea fizică și cea psihică la care au fost supuși în ultimele zile.

„Copii sunt acum în afara oricărui pericol. Sunt în îngrijirea și ocrotirea DGASPC Galați, sunt în siguranță într-un centru de-al nostru împreună cu bunica paternă. Copii au 2, respectiv 5 ani și au fost supuși unei situații de risc de către tatăl lor. Urmează să stabilim o măsură adecvată de protecție pentru acești copii, care ar putea fi în familie, adică la mamă, în familia extinsă, adică la rude sau în plasament la un asistent maternal. Judecătorul va decide dacă va lua măsuri mai drastice împotriva tatălui, cum ar fi decăderea din drepturile părintești”, a declarat pentru Adevărul Ciprian Groza, directorul general adjunct al Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Galați.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ieșirea Marii Britanii din UE ar putea fi amânată până în luna mai

Theresa May a cerut o nouă amânare a Brexit, până în iunie