Menu
in

Șofer de TIR român, contrabandă cu cocaină de 1,7 milioane de lire sterline. Opt ani de închisoare

Românul Mihai Ciceu, în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce a fost prins încercând să strecoare în Marea Britanie 21 de kilograme de droguri ascunse în podeaua remorcii TIR-ului pe care îl conducea. Românul a fost prins în timp ce intra în țară prin Portul Hull.

Ciceu, în vârstă de 34 de ani, din România, a fost oprit de Poliția de Frontieră după ce a ajuns la vama britanică de pe un feribot din Zeebrugge, Belgia, pe 22 ianuarie.

El a fost condamnat la opt ani de Hull Crown Court, după ce a admis contrabanda cu droguri de clasa A.

Ciceu a negat însă că ar fi știut ce se afla în cele trei pachete care cântăreau 21 de kilograme, atunci când a fost interogat de Agenția Națională de Combatere a Criminalității. El a susținut că a ajuns la destinație cu două zile mai devreme și că a lăsat vehiculul nesupravegheat timp îndelungat.

Însă asupra sa s-au găsit mai multe telefoane mobile, iar pe două dintre ele a încercat să le distrugă în timp ce vehiculul său era percheziționat.

Ciceu nu mai are condamnări anterioare în Marea Britanie sau în România. Avocatul său a declarat că Ciceu „și-a încercat norocul”.

„A fost abordat de un bărbat și a vrut să își încerce norocul”, a declarat accesta.

„S-a căsătorit recent. Are doi copii mici. Soția lui spune că nu vrea ca aceștia să crească fără tată”, a mai spus apărătorul.

„Vehiculul lui Ciceu era adaptat special pentru contrabandă. Infractorii vor căuta întotdeauna să găsească noi modalități de păcăli detectoarele, iar noi trebuie să fim cu un pas înaintea lor”, a declarat unul dintre polițiștii de frontieră care s-au ocupat de caz.

Hull. Șofer român de tir, prins cu cocaină de peste 1,5 milioane de lire sterline

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version