Un şofer român de TIR, în vârstă de 32 de ani, a primit interdicție pe viaţă de a mai intra în Franţa, dar şi doi ani de închisoare.
Acesta a fost prins în flagrant de poliţiştii francezi, în timp ce transporta imigranţi legali în remorcă, în Marea Britanie.
Totul s-a petrercut miercuri, 15 mai 2019, în jurul orei 11.00, în portul Ouistreham din Franţa, acolo unde românul aştepta să se îmbarce pe feribot pentru a ajunge în Marea Britanie.
Din cauză că era agitat, autorităţile au decis să efectueze un control amănunţit asupra TIR-ului său, ocazie cu care au fost descoperiți nouă imigranţi care erau transportaţi în condiţii inumane.
Șofer român căra imigranți afgani în Anglia într-un compartiment secret al microbuzului
Imigranții, cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, erau înghesuiţi într-un spaţiu extrem de îngust şi respirau printr-o gaură făcută într-o cutie, potrivit ouest-france.fr.
Șoferul român a fost anchetat, judecat şi condamnat în numai 48 de ore, de o instanţă din Caen.
Românul s-a apărat şi a declarat că ştia despre imigranţii din camion, însă a dat vina pe patronul său care l-ar fi obligat să ducă maşina în Marea Britanie.
Procurorii au anunţat că românul făcea parte dintr-o grupare care se ocupa de traficul cu migranţi, oamenii plătind între 3.000 şi 10.000 de euro pentru a ajunge în Anglia.
Românul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi a primit o interdicție pe viaţă pe teritoriul Franţei.