Menu

Stanoevici îşi păstrează postul de ministru al Diasporei și organizează întâlnirea anuală de la Marea Neagră

După două săptămâni de incertitudine la ministerul diasporei, în care era dată ca iminentă sosirea Simonei Man, preşedinta PP-DD în locul lui Bogdan Stanoevici, apele s-au calmat. Ministrul Bogdan Stanoevici areTOATĂ ÎNCREDEREA premierului Victor Ponta şi nici nu se pune problema schimbării sale, chiar dacă PSD va ajunge la un acord cu partidul fondat de Dan Diaconescu. Pentru a-şi confirma poziţia consolidată, ministrul Stanoevici a făcut o vizită în comunitatea românească din Austria,angajându-se în proiecte pe termen mediu şi lung.

Unul dintre aceste proiecte esteorganizarea CONGRESULUI Românilor de Pretutindeni, cea mai înaltă tribună de exprimare a diasporei în raport cu autorităţile române. Pentru discutarea criteriilor de alegere a congresmanilor, diaspora va fi invitată latradiţionala întâlnire de la Marea Neagră. Din sursele noastre, am aflat că întâlnirea va avea loc la Costineşti, un gest simbolic pentru a marca RUPTURA CU TRECUTUL.



Întâlnirea românilor de pretutindeni va avea loc în cadrul programului ”Diaspora estival”, cel mai probabil în perioada 17-23 august, ne-au asigurat surse din cadrul Ministerului românilor de pretutindeni și a DRP.

În acesta an, pe lângă subiectul Congresului Diasporei, programul va cuprindeîntâlniri cu reprezentanți din diferite ministere, care vor răspunde celor prezenți numeroaselor probleme cu care se confruntă românii din străinătate. Cei interesați vor putea să facă propuneri pentru proiecte de lege, necesare diasporei, vor fi întâlniri cu parlamentarii aleși în circumscripțiile din străinătate precum și cei din comisiile parlamentare.

Vor fi organizate sesiuni dedicate jurnaliștilor din străinătate și oamenilor de afaceri. Programul nu a fost definitivat, dar cât de curând, ne-au asigurat sursele noastre, va fi dat anunțul oficial.

Dan Diaconescu, la guvernare. Simona Man preia ministerul diasporei: “Îi vom aduce pe români acasă”

Criteriile de participare vor fi publicate pe site-ul DRP. Principiul este “primul sosit, primul servit”.

Organizatorii speră că numărul participanților să fieîntre 150 și 200 de persoane, iar toți cei care doresc se vor putea înscrie pe site-ul DRP. Dacă numărul celor care doresc să vină va depăși disponibilitatea, se vor lua în considerare primii înscriși, ne-a mai specificat aceeași sursă.

Anul trecut programul ”Diaspora estival” a avut loc la Mangalia și a fostîmpărțit în două perioade, 5-11 august – “Săptămâna Educaţiei, Culturii şi Spiritualităţii Româneşti” și 19-26 august – “Săptămâna mediului asociativ românesc”.

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version