Menu
in

Străinii, câştigători pe piaţa muncii



Peste 80% dintre locurile de muncă create anul trecut în Marea Britanie au fost ocupate de persoane care nu s-au născut în această ţară, potrivit unor date oficiale publicate pe 16 martie de Oficiul Naţional de Statistică (ONS). În 2010, numărul angajărilor a crescut cu 210.000 faţă de anul anterior, însă 173.000 din locurile de muncă au fost luate de cei născuţi în alte ţări. Numai 39.000 dintre noile locuri de muncă – mai puţin de unul din cinci din total – au fost ocupate de persoane născute în Marea Britanie.

În prezent numărul persoanelor angajate în UK se ridică la 29,16 milioane. Sir Andrew Green, de la grupul Migrationwatch, a spus: “Aceste cifre subliniază importanţa controlării imigraţiei străine, creşterii calificărilor lucrătorilor britanici şi stimulentelor pentru ca aceştia să se angajeze”. Datele publicate de ONS arată că şomajul a ajuns la un vârf de 2,53 milioane, cel mai mare în ultimii 17 ani, cu un număr suplimentar de 27.000 de persoane în căutarea unui loc de muncă care s-a adăugat între noiembrie şi ianuarie. Rata şomajului a ajuns la 8%, cea mai mare raportată din 1996. Cu toate acestea, cifrele ONS au arătat că numărul de persoane care pretind indemnizaţii de şomaj (Jobseeker’s Allowance) a scăzut cu 10.200 în februarie, la 1,45 milioane.

Rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta între 16 şi 24 de ani a atins un nou record, ajungând la 20,6% (974.000 de tineri). Cifra nu include studenţii care sunt în căutarea unui loc de muncă. Peste un milion de femei se află în rândul şomerilor, cel mai mare număr din 1988.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version