Menu

Sute de români, trimiși în țară să își execute pedepsele. Vezi cât costă întreținerea unui deținut în România

Sute de români condamnați în străinătate se întorc în țară pentru a-și executa pedepsele. Potrivit digi24, 26 de țări au trimis cereri în acest sens către Ministerul Justiției din România, iar 90% dintre solicitări au fost aprobate.



Astfel, deținuții de peste hotare se vor alătura celor 30.000 aflați în închisorile din toată țara. Statul plătește lunar 2.500 de lei pentru întreținerea unui condamnat, mai scrie digi24.

Potrivit aceleiași surse, anul trecut Ministerul Justiției a primit 600 de cereri de la autoritățile din 26 de state. Cei mai mulți români au fost trimiși din Italia, peste 270 de persoane. Cel mai recent caz este cel al lui Romulus Mailat, condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea, în 2007, a unei femei.

Autoritățile italiene l-au extrădat la începutul lunii aprilie. Romulus Mailat a fost încarcerat la penitenciarul Aiud.

Și autoritățile din Spania au transmis României 119 cereri de trimitere în țară a românilor care au comis infracțiuni pe teritoriul său. Printre ei se află și interlopul Ioan Clămparu.

În 2012, o instanță din Spania l-a condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism. La jumătatea lunii aprilie a fost adus în România unde își va executa pedeapsa primită acolo, plus încă una, de 13 ani, dată de judecătorii români.

Potrivit raportului privind Starea Justiției pe anul 2014, al Consiliului Superior al Magistraturii, și România a cerut ajutorul autorităților judiciare străine pentru a-i căuta pe cei care fug de justiție.

Au fost emise 1.500 de mandate europene de arestare. În doar jumătate dintre cazuri, persoanele căutate au fost găsite.

Pe lista poliției cu cele mai căutate persoane a intrat recent și fostul deputat Marko Attila, arestat în lipsă pentru corupție. De mai mult timp sunt, însă, căutați Omar Mukles, fratele lui Omar Hayssam, condamnat la cinci ani de închisoare şi Codruț Marta, fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar.


Daily Express: Închisorile sunt pline cu infractori din Europa de Est. Factura: 110 milioane de lire sterline

13.000 de români, după gratii în închisorile din străinătate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version