Menu
in

Tâlhar recunoscut și dat pe mâna poliției. Român prins și imobilizat de un englez de 120 de kilograme



Un hoț român a fost prins și ținut la pământ până la sosirea poliției de către un trecător de 120 de kilograme care l-a recunoscut și a declarat că îl urmărea de mai multă vreme.

Nick Martin, în vârstă de 34 de ani, l-a recunoscut pe românul Claudiu Roșu, 24 de ani, dintr-un apel al poliției, în fața unei arcade din Nottingham.

Când l-a văzut, Martin a alergat către acesta, l-a placat ca la rugby și l-a imobilizat la pământ până la sosirea polițiștilor.

„Instinctul a funcționat imediat. Am fugit după el, l-am lovit în bărbie și l-am placat ca al rugby”, a declarat Nick Martin.

Alți trecători au sunat la poliție, pentru că au crezut că l-a atacat din senin pe român.

Roșu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru jefuirea a patru femei, dintre care una de 82 de ani, pe care a atacat-o în fața casei lui Nick Martin, în luna septembrie.

Infractorul va fi deportat în România după ce va fi eliberat din închisoare.

Martin a spus că auzise despre atacul asupra femeii de 82 de ani și îl căuta prin oraș de mai multe zile.

„Mă simt ușurat că tipul acesta nu mai este pe străzi și nu va mai tulbura oamenii”, a mai spus el.

Roșu a declarat în fața instanței că nu are adăpost și este fără niciun venit, motiv pentru care s-a apucat să fure. Acest lucru nu l-a impresionat pe judecător.

Birmingham. O bandă de români spărgea automatele de bilete din gări. Hoți racolați pe Facebook

Hoții foamei: Prinși la furat de două ori în patru zile

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version