Menu
in

Tensiuni la Belfast, din cauza romilor



În urmă cu doi ani, zeci de familii de romi români au fost nevoite să plece din Belfast, capitala Irlandei de Nord, din cauza unor atacuri rasiste. BBC News vorbeşte din nou de tensiuni create la Belfast de romii români.

Supraaglomerarea din unele case din sudul Belfastului poate duce la un dezastru, a avertizat Landlords Association of Northern Ireland (LANI). Romii care închiriază case destinate unei singure familii, dar împart locuinţa cu multe rude, existând risc de incendii, spune organizaţia. Potrivit legislaţiei actuale, o casă privată închiriată nu trebuie să fie înregistrată ca House of Multiple Occupancy (HMO), dacă acolo trăiesc mai puţin de două familii. LANI spune că legea trebuie schimbată.

Purtătorul de cuvânt al LANI Declan Boyle, i-a arătat reporterului BBC una dintre proprietăţile sale pe care o închiriază studenţilor în Holyland. “Trebuie să instalăm senzori de fum, iluminare de urgenţă, ieşiri în caz de incendiu, X toalete, dacă închiriem o casă studenţilor, însă alături pot trăi 25 de persoane fără a avea nevoie nici măcar de o alarmă de fum de 5 £”, a spus Boyle.

Boyle a fost de acord că proprietarii au responsabilitatea de a se asigura că proprietăţile lor nu sunt supraaglomerate, însă spune că este obligaţia Ministerului pentru Locuinţe şi a altor organisme să se ocupe de ceea ce el numeşte “o mare problemă”.

Rezidenţii locali din zonele Lower Ormeau and Holyland spun că acolo există o supraaglomerare masivă, în unele case locuind chiar şi 38 de persoane.

Aceştia spun că românii chiriaşi crează probleme cu deşeurile, căutând prin pubelele de la intrări şi împrăştiind gunoiul, care atrage muşte şi şobolani, şi că intrările în case sunt folosite pe post de toalete.

Cei de la Consiliul local din Belfast spun că este în curs o muncă de educare şi de interacţiune cu comunitatea românească. Northern Ireland Housing Executive a spus că este responsabil pentru monitorizarea locuinţelor cu statut HMO, în cazul familiilor mari de romi care trăiesc într-o singură casă, dar că există o lacună în legislaţie. Nimeni din comunitatea românească sau care reprezintă această comunitate în Irlanda de Nord nu a dorit să vorbească cu reporterul BBC.

Cu toate acestea, Victoria Vasey de la Centrul European pentru Drepturile Romilor din Budapesta a spus că romii care trăiesc aici nu primesc niciun beneficiu şi au acces limitat la muncă. Aceasta a adăugat că astfel mulţi dintre ei consideră necesar să trăiască în condiţii de supraaglomerare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version