Menu

Testele COVID devin OBLIGATORII pentru cei care vin în Marea Britanie. Nu veți putea urca în avion fără un test NEGATIV

Cei care doresc să călătorească în Marea Britanie vor avea nevoie de un test negativ, în termen de 72 de ore înaintea plecării, după ce guvernul a eșuat în încercarea de a închide frontierele.

Companiile aeriene care zboară în Marea Britanie vor fi obligate să le interzică pasagerilor îmbarcarea dacă aceștia nu prezintă un test Covid negativ, făcut în termen de 72 de ore înaintea plecării.

Fiecare călător care intră în orice port sau aeroport din Marea Britanie va avea nevoie de un test PCR negativ pentru a intra în Marea Britanie, ca parte a unei înăspriri semnificative a controalelor la frontieră, scrie The Telegraph.

Noua regulă se aplică pentru toate țările, inclusiv cele cu coridoare de călătorie din care oamenii sunt scutiți în prezent de a sta în izolare la sosirea în Marea Britanie.

Este posibil, totodată, ca cei care provin din țări de pe „lista roșie”, cu rate ridicate de Covid, să intre în continuare în carantină, la sosire, chiar dacă au un test negativ. Cei obligați să se autoizoleze vor putea părăsi carantina dacă un al doilea test, care poate fi făcut din a cincea zi, se dovedește negativ.

Informație IMPORTANTĂ! Unde se pot face testele COVID pentru cei care pleacă în România

Toate cei care sosesc în Regatul Unit vor trebui să completeze un formular de localizare a pasagerilor și vor fi pasibili de amenzi de 10.000 de lire sterline dacă încalcă regulile carantinei.

Thomas Cook, Tui și Virgin Holidays au confirmat marți, 5 ianuarie, că și-au anulat programul de zbor până la jumătatea lunii februarie. Toți cei trei operatori vor rambursa banii clienților sau le vor permite să își reprogrameze zborurile pentru mai târziu în acest an.

În Marea Britanie există, de asemenea, îngrijorări cu privire la riscurile cauzate de noile tulpini ale virusului, în special varianta sud-africană de care unii oameni de știință se tem că ar putea limita eficacitatea vaccinurilor actuale.

Marea Britanie a interzis zborurile directe din Africa de Sud chiar înainte de Crăciun și a cerut noilor sosiți să fie supuși unei forme mai stricte de carantină.

Noua politică a fost finalizată marți de oficialii Ministerului Transportului și va fi dată publicității în următoarele 48 de ore.

Boris Johnson a confirmat planurile: „Pentru protejarea Marii Britanii împotriva transmiterii din străinătate, vom lua măsuri pentru a ne asigura că testăm oamenii care vin în această țară și să prevenim readmisia virusului”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version