in

Tragedie în Marea Britanie: Trei morți și șase răniți în urma deraierii unui tren de călători

Trei persoane au murit, iar alte șase au fost duse la spital după ce un tren a deraiat, în Aberdeenshire.

Mecanicul, conductorul și un pasager au murit în urma deraierii trenului care aparținea ScotRail, miercuri, 12 august.

Fotografiile aeriene arată un singur vagon răsturnat, după ce serviciul de la Aberdeen la Glasgow Queen Street a sărit de pe șine lângă Stonehaven.

Reprezentanții companiei feroviare au adăugat într-o declarație pe Twitter: „Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familiile, prietenii și colegii celor care și-au pierdut persoanele dragi”.

Surse din industria feroviară au declarat agenției de știri PA că o cauză a incidentului a fost o alunecare de teren.

La Manchester a fost declarată stare de ”incident major”, pentru a gestiona numărul în creştere al cazurilor de coronavirus

Regina a trimis un mesaj de condoleanțe: „Cu mare tristețe am auzit despre deraierea trenului azi, la Stonehaven, Aberdeenshire”.

„Ducele de Edinburgh și întreaga Familie Regală îmi sunt alături pentru a trimite gândurile și rugăciunile noastre familiilor celor care au murit și celor răniți. Mulțumirile noastre se îndreaptă către serviciile de urgență pentru răspunsul și dăruirea lor”, a continuat mesajul reginei.

Primul ministru britanic, Boris Johnson, a discutat cu primul ministru al Scoției, Nicola Sturgeon, despre incident, scrie Sky News.

Johnson a declarat: „În mod clar, cel mai important lucru este acum ca Poliția britanică a transporturilor, care este responsabilă de anchetă, să afle exact ce s-a întâmplat”.

El a adăugat: „Cred că este o idee foarte bună să analizăm efectul precipitațiilor substanțiale asupra întregii infrastructuri vulnerabile din toată țara. După cum am înțeles, au existat precipitații masive într-o perioadă scurtă, ceea ce fără îndoială a agravat problema acolo”.

Filmările postate pe rețelele de social media au arătat fum deasupra copacilor care înconjoară linia feroviară.

Mai multe ambulanțe și elicoptere de urgență au fost filmate pe un câmp din apropiere.

Serviciul de Ambulanță din Scoția a declarat că s-au dislocat șase ambulanțe, echipe speciale de răspuns la operațiuni, o ambulanță aeriană și vehicule de transport al pacienților.

Au participat și echipaje scoțiene de pompieri și salvare, în timp ce echipele gărzii de coastă au fost trimise din locații din apropiere, împreună cu un elicopter de căutare și salvare costieră din Prestwick.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie revizuiește numărul morților de COVID-19. Sunt cu aproape 5.000 mai puțini decât s-a anunțat oficial

Anglia: Româncă în stare de ebrietate terorizează personalul de pe ambulanță cu un cuțit. „Agita lama și striga ceva într-o limbă străină”