Menu
in

Trei români condamnați pentru fraude la bancomat



Elvis Dinu, Gioni Faur și Petre Ioniță (foto) au încercat să monteze niște dispozitive cu care sperau să fure bani dintr-un bancomat din Weymouth.

Încercarea lor a eșuat chiar de la primul client care a folosit repsectivul bancomat, mai exact o doamnă care a încercat să retragă £70. Banii nu au ieșit pe fanta bancomatului, chiar dacă pe ecran scria “Vă rugăm să ridicați banii”.

A fost anunțată poliția, care i-a prins pe cei trei în aceeași zi, chiar în mașina lor, unde mai aveau încă 6 dispozitive identice.

Petre Ionita mai avea o condamnare de 16 luni, primită pentru același gen de infracțiune. Avocatul său a spus că “a venit din România cu cele mai bune intenții. A și muncit când a avut ocazia, dar nu a găsit mereu de muncă”.

Avocatul lui Elvis spune despre clientul său că a muncit 3 ani în construcții și că regretă amarnic ce s-a întâmplat. De asemenea, el “promite că nu o să mai facă”.

Gioni a declarat că el doar ce a ajuns din România și că de fapt el nu e implicat prea tare, pentru că el doar “stătea de șase”.

Toți trei au primit pedepse, Ioniță Petre urmând să stea închis 6 luni, iar ceilalți doi câte 4 luni.

Dispozitivele pe care cei trei încercau să le monteze împiedică practic banii să iasă pe fanta bancomatului în momentul în care cineva efectuează o retragere de numerar, aceștia rămânând blocați înăuntru. Cei trei urmau să se întoarcă la bancomat și să ridice suma blocată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version