Menu
in

Trei români „inventivi”. Se dădeau drept polițiști în centrul Londrei și goleau portofelele turiștilor

Trei bărbați cetățeni români au fost condamnați după ce au fost prinși că se dădeau drept polițiști și astfel furau de la turiștii și trecătorii din centrul Londrei.

Potrivit Poliției Metropolitane, Marian Gheorghe, de 49 de ani, Florian Dumitru de 57 și Radu Ghiță, de 49 de ani, au primit între doi ani și patru luni și doi ani și opt luni pentru furt, tentativă de furt și înșelăciune.

Cred că acești bărbați făceau parte dintr-o grupare de criminalitate organizată care vizează în primul rând turiștii care vin la Londra în vacanțe și care au importante sume de bani”, a declarat sergentul de Poliție Andy Marsh din Westminster.

Pe 29 ianuarie, la ora 08.15, polițiștii i-au văzut pe români discutând cu un cuplu în zona centrală a orașului. Ofițerii și-au dat seama că sunt martorii unui jaf în plină desfășurare, datorită comportamentului celor trei.

Când polițiștii adevărați s-au apropiat, Ghiță a fugit, iar Gheorghe a pus ceva în buzunarul de la spate al victimei, înainte să fugă alături de Dumitru.

Toți cei trei au fost reținuți după o scurtă urmărire.

Victimele au spus că au fost abordate de către Ghiță, în timp ce căutau loculul unde trebuia să se cazeze. Acesta a pretins că îl cunoaște pe proprietar și s-a oferit să îl sune pe acesta. În timp ce îi conducea pe una dintre străzile adiacente, au apărut Dumitru și Gheorghe care au spus că sunt ofițeri de poliție. Aceștia le-au cerut turiștilor să le prezinte pașapoartele și portofelele pe motiv că sunt suspecți într-o operațiune de trafic de droguri.

Gheorghe doar ce le luase banii atunci când au fost observați de polițiști.

Toți trei au fost arestați și duși la secția de poliție centrală din West End, fiind inculpați în aceeași zi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version