Menu
in

Trei români, suspecți într-un furt de diamante de sute de mii de lire sterline. Hoții au acționat ca-n filme!

Trei români, dintre care doi sunt directori ai unor firme, sunt suspectați de un jaf executat ca în filme, după ce au săpat un tunel dintr-un apartament până în interiorul unei celebre case de bijuterii din Londra.

Hoţii au închiriat în prealabil un apartament vecin și astfel au reușit să fure aur şi diamante de 300.000 de lire.

Doi dintre ei au fost arestaţi la Iaşi şi extrădaţi, cu discreţie maximă, ultimul acum câteva zile, scrie Ziarul de Iași.

Suspecții, ambii din Bârlad, au fost arestați la Curtea de Apel Iaşi în ultimele săptămâni şi au fost deja trimişi în Marea Britanie, pentru a fi cercetaţi, pe numele lor existând mandate europene de arestare.

Cei doi bărbaţi, Marian Sorin Munteanu (43 de ani) şi Cristin Florin Neagu (46 de ani), au fost extrădaţi ca urmare a deciziei Curții de Apel Iaşi.

Munteanu, care până în octombrie 2019 a figurat în Marea Britanie ca director al unei fir­me, a precizat că a locuit în Anglia ală­turi de mai multe persoane şi că nu a ştiut că e cercetat, motivând că, probabil, foștii săi colegi nu i-au comunicat că e căutat de poliţie. 

Furtul de la bijuteria George Attenborough & Son, de pe Fleet Street, a avut loc în noaptea de 23 spre 24 martie 2019.

Nu se ştia cine sunt autorii, chiar dacă poliţiştii declarau că jaful „nu a fost nici pe departe atât de sofisticat“ precum altele ce au avut loc în Londra în ultimii ani. Tot în martie, unele ziare scriau că prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 500.000 de lire sterline. 

În realitate, ar fi vorba de bijuterii în valoarea totală de 298.987,21 de lire sterline, însă în timpul jafului hoţii au produs şi stricăciuni de 16.000 de lire sterline, dar şi pierderi comerciale suferite de firmă: 20.000 de euro. 

Sursa citată de Ziarul de Iași menţionează că jaful a avut loc în perioada 23-24 martie, iar suspecţii au săpat un tunel subteran ce i-a dus în incinta bijuteriei. Chipul lui Neagu a fost descoperit de anchetatori în baza unor imagini prelucrate de pe camerele de supraveghere din zona bijuteriei. Identitatea sa a fost aflată când acesta a părăsit Marea Britanie, prin Eurotunel.

Potrivit poliției, au fost descoperite două găuri, destul de mari ca să permită unui om să treacă prin ele, săpate în perete, una fiind făcută din greșeală care ducea la o librărie de la etajul inferior.

Poliţia din Londra a descoperit identitatea românilor după ce a aflat că aceştia au închiriat un apartament în apropierea locului unde a fost perfectat jaful. Hoţii s-au deplasat în zilele în care au dat jaful cu un Volkswagen Passat, a cărui asigurare era făcută pe numele unuia dintre ei. Al treilea suspect al jafului nu a mai reuşit să plece din ţară, fiind incriminat în aprilie 2019, în Anglia. Acesta se numește Nicolae Şişcă şi are 45 de ani. Şi el figurează ca director al unor companii din Anglia. Pentru faptele lor, românii riscă până la 10 ani de închisoare în Marea Britanie.

Au electrocutat proprietarul unui magazin de bijuterii, după care l-au strangulat. Români închiși pentru jaf violent în Barking

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version