Menu

UJRP: „Cerem sancționarea deputatului PSD agresor de jurnaliști Cătălin Rădulescu”

Scrisoare deschisă

conducerii Partidului Social Democrat

Viena, 14 decembrie 2016 – Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (UJRP) solicită conducerii Partidului Social Democrat să facă publice sancțiunile aplicate în cazul Deputatului de Argeș Cătălin Rădulescu, care a încălcat articolul 30 din Constituția României privind libertatea presei, pe lângă încălcarea regulilor minime de bun simț în relațiile sociale.

Deputatul Cătălin Rădulescu, reales în data de 11 decembrie pentru încă patru ani în Parlamentul României, a jignit în mod inadmisibil o jurnalistă locală din Argeș, în conferință de presă. „Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă!“, a răbufnit Rădulescu atunci când Liliana Costache, de la site-ul institutiilestatului.ro, l-a întrebat pe senatorul Șerban Valeca, șeful PSD Argeș, dacă rezultatul obţinut de partid în județ a fost afectat cumva de condamnarea deputatului Cătălin Rădulescu cu doar 6 zile înainte de votare.



Potrivit sursei citate, după încheierea conferinţei de presă, deputatul Cătălin Rădulescu a abordat-o, în prezenţa mai multor jurnalişti, pe ziarista Liliana Costache. “Tu dacă mai continui mult cu asta, ori ţi-o iei, ori te dau în judecată! Eşti o proastă!”. Jurnalista i-a replicat: ”Aşa o fi! Oi fi proastă, dar nu condamnată!”. Moment în care deputatul Cătălin Rădulescu a izbucnit din nou: “Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă”.

Nu este pentru prima oară când deputatul Cătălin Rădulescu jigneşte jurnalişti. În primăvara acestui an, acesta a postat un mesaj jignitor la adresa unui jurnalist din Argeş: „Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani, nu vă datorez nimic, voi îmi datoraţi mie pentru că puteţi scrie şi vorbi liber pentru că mi-am riscat eu viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor”, i-a transmis deputatul jurnalistului, într-un mesaj privat. Mesajul a fost distribuit ulterior de redactorul-şef al site-ului epitesti.ro pe Facebook.

Amintim conducerii PSD că articolul 30 din Constituția României prevede că: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”; „Cenzura de orice fel este interzisă.”

Ne exprimăm solidaritatea față de jurnalista agresată verbal în mod inadmisibil și solicităm conducerii PSD să sancționeze public un asemenea comportament antisocial, cerând scuze în numele partidului de la jurnalista agresată.

Nu este imaginabil ca în 2016, un parlamentar al partidului majoritar dintr-o țară a Uniunii Europene să se comporte ca un baron cu iobagii săi.

Lipsa unei reacții publice a PSD încurajează astfel de manifestări de agresare a jurnaliștilor. Este datoria forurilor conducătoare ale țării să apere libertatea presei, o valoare fundamentală a democrației.

Trebuie menționat faptul că deputatul Cătălin Rădulescu a condus multă vreme organizația PSD Diaspora, ceea ce explică parțial eșecul acestei organizații la alegerile din 11 decembrie.

Cerem conducerii PSD demararea unui program de susținere a presei, în special a celei locale și a celei din diaspora, confruntate cu mari probleme. Dacă la nivel central jurnaliștii beneficiază oarecum de imunitatea vizibilității, care îi mai apără de abuzuri, la nivel local jurnaliștii sunt timorați, fiind supuși unor presiuni inimaginabile.

Presa românească a fost sistematic sugrumată în scopuri politice, reușindu-se performanța, la 27 de ani de la revoluție, de a avea un corp jurnalistic fără apărare și cu un prestigiu social scăzut. Este efectul modelului deputatului Cătălin Rădulescu, care înjură jurnaliștii fără să fie sancționat.

Ne exprimăm speranța că noul guvern PSD își va găsi timp și resurse pentru a susține refacerea prestigiului și stabilității unei puteri esențiale a unui stat democratic.

Cu respect,
Sorin Cehan, președinte UJRP

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version