Menu

UK – Raiul pe pământ?



De Sorin Cehan

De luni de zile este printre principalele subiecte dezbătute de politică şi presă: posibila invazie a românilor şi bulgarilor, după ridicarea restricţiilor, la sfârşitul acestui an. Este Marea Britanie chiar un El Dorado? “Oamenii care muncesc nu se îmbogăţesc. Nu ai cum să reuşeşti ca imigrant în adevăratul sens al cuvântului. Poţi eventual să te descurci decent, aşa cum fac cei mai mulţi.”, ne-a declarat un român venit la muncă aici.

Chiar dacă nu te îmbogăţeşti, un loc de muncă în UK îţi oferă totuşi stabilitate financiară, poţi să plăteşti chiria, să mănânci, să te îmbraci. Nu prea îţi mai rămân şi bani de pus de-o parte. Imediat după ce emigrezi, eşti mulţumit, faci mereu comparaţia cu cât câştigai în România (unii preferă să facă această comparaţie în lei vechi, cu milioane şi multe zerouri), dar după o vreme începi să ai, în mod natural, aspiraţiile societăţii în care ai venit să trăieşti.

Bunăstarea este o stare relativă, percepută în principal prin comparaţie.

Incepi să te uiţi în jur, să constaţi că stai într-o casă cu alţi opt sau zece români, că nu-ţi permiţi o maşină decât dacă o înmatriculezi în România, cu toate complicaţiile care decurg (inclusiv ultima taxă ecologică introdusă de guvernul Ponta), că la o vacanţă nu prea ai cum să visezi în fiecare an, iar visul unei case proprietate personală, pentru care să plăteşti ratele în loc de chirie, este de-a dreptul o utopie în condiţiile pieţei creditelor de astăzi şi a creşterii preţurilor imobiliare.

Nu e chiar raiul pe pământ, nici Londra, nici restul Angliei. Aceasta ar trebui să li se spună alarmiştilor de tipul lui Nigel Farage (UKIP) sau Stewart Jackson (Tory), care au băgat spaima în populaţia britanică cu privire la visul milioanelor de români şi bulgari, de a veni în Regat.

Este drept că aici există un complex de superioritate care nu se vindecă aşa uşor, dar totuşi nu mai sunt vremurile în care, dacă era ceaţă pe canalul Mânecii, englezii spuneau “e ceaţă, continentul este izolat”.

Nu toată lumea jinduieşte la modul de viaţă englezesc, prea scump chiar şi pentru britanici.

Dovadă este emigraţia masivă din UK către alte ţări. In ultimii 10 ani, circa 1000 de britanici au părăsit insula în fiecare zi. Potrivit Oficiului Naţional de Statistică (ONS), 3.599.000 britanici au părăsit definitiv UK între 2001 şi 2011, dintre care 1.963.000 aveau vârste între 25 şi 44 de ani. Numai 125.000 au plecat la vârsta pensionării. Majoritatea sunt absolvenţi de facultate care pleacă în companii mari din străinătate, unde au mai multe oportunităţi. Semn că în Marea Britanie, competitivitatea şi meritocraţia au cam avut de suferit.

Există 4,7 milioane de britanici stabiliţi în străinătate, pe locul opt în lume ca număr de cetăţeni care trăiesc în afara ţării de origine. Ori sunt nebuni plecând din rai, ori Marea Britanie nu e chiar raiul pe pământ.

De ce ar trebui să vrem să emigrăm în UK mai mult decât în alte ţări?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version