in

Un bărbat urinează pe ușa unui metrou din Londra: „Dacă îmi vine, fac”


Oricine folosește metroul din Londra știe prea bine că s-ar putea confrunta cu tot felul de personaje interesante.

În acest weekend, pasagerii liniei Northern au fost îngroziți de ceea ce a făcut un alt călător.

Sâmbătă, 29 februarie, în jurul orei 12.20, o femeie care călătorea într-unul dintre vagoanele acestei linii, a fost dezgustată când a văzut că un bărbat a urinat chiar pe ușa trenului.

Ea a spus pentru My London că trenul doar ce ajunsese în stația King’s Cross, când un tânăr care avea o sticlă de bere în mână a încercat să urineze în ea. Femeia a filmat toată acțiunea care arată cum bărbatul nu nimerește sticla, în schimb urinează pe una dintre ușile vagonului.

„A fost destul de urât. Majoritatea oamenilor s-au prefăcut doar că nu-l văd, dar l-am strigat și la fel au făcut și alte câteva persoane care și-au exprimat șocul și i-au spus că este ilegal. A ignorat pe toată lumea”, a declarat femeia care a filmat.

Tânărul făcea parte dintr-un grup, iar atunci când ceilalți au fost chestionați în legătură cu ceea ce a făcut tovarășul lor, aceștia au spus că „dacă a avut nevoie să urineze, a urinat”.

„Nu i-a interesat deloc. Beau bere la ora prânzului și probabil că erau ușor beți, dar, cu siguranță, nu erau în stare de ebrietate – aveau control total asupra acțiunilor lor, puteau să se ridice și să poarte o conversație normală”, a povestit femeia.

Ea a postat videoclipul online, iar TfL a răspuns: „Ne pare rău că a trebuit să asistați la așa ceva, pe serviciul nostru. Lucrăm îndeaproape cu (British Transport Police) pentru a opri acest tip de comportament în rețeaua noastră. Dacă îi puteți contacta, aceștia vor cerceta în continuare”.

Care sunt cele mai periculoase stații de metrou din Londra




Abia sosit în Anglia, se apucă de furat haine. Eliberat de instanță, se întoarce la furat

Ministrul sănătății: Orașe întregi din Marea Britanie ar putea fi închise din cauza coronavirusului mortal