Menu
in

Un britanic făcea contrabandă cu țigări în România și Bulgaria

Un cetățean britanic a fost depistat în timp ce încerca să introducă în România aproape cinci kilograme de tutun şi 1.660 de pachete de țigări pentru care nu avea documente legale, se arată într-un comunicat de presă emis de ITPF Giurgiu.

„La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, un cetățean britanic în vârstă de 40 de ani. Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în portbagajul autoturismului au fost descoperite mai multe cutii de carton care conţineau cantitatea totală de 1.660 pachete cu țigări și 4,8 kilograme de tutun mărunțit pentru fumat pentru care nu a putut prezenta nici un document de proveniență”, se arată în comunicat.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că a cumpărat țigările și tutunul din Bulgaria și că intenționa să le transporte în Marea Britanie pentru a le comercializa.

Bunurile, în valoare de 36.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version