Menu
in

Un polițist român cu permis de Marea Britanie a ucis o fetiță de 11 ani pe o trecere de pietoni din București

Accident tragic în București, acolo unde două fetițe au fost lovite pe trecerea de pietoni de un polițist, iar una dintre ele a decedat.

Polițistul care a provocat tragedia în care o fetiță de doar 11 ani a murit conducea cu mare în Sectorul 1 al Capitalei, arată Spynews.

Acum s-a aflat și cine e omul legii care va trebui să plătească pentru faptele sale, după ce fetița de 11 ani a decedat, iar cealaltă a ajuns în stare gravă la spital.

Bărbatul are 27 de ani și lucra ca polițist din anul 2017. S-a aflat despre acesta că are permis de conducere eliberat în Marea Britanie.

Polițistul de la secția 5 din Capitală conducea autoturismul, deși avea permisul obținut în afara țării, iar regulile în Poliția Română sunt foarte clare, scrie sursa citată.

Cei care conduc mașinile de serviciu sunt desemnați de șeful de unitate, astfel că nu toți agenții care au permis au și dreptul să conducă mașinile de intervenție. Aceștia sunt trecuți pe o listă la început sau sfârșit de an și verificați în prealabil înainte de a primi dreptul de a se urca la volanul mașinii de intervenție.

Imagini ȘOCANTE cu accidentul provocat de un român care a ucis 3 oameni în Marea Britanie

Mai mult de atât, în Marea Britanie regulile de circulație sunt complet diferite față de cele din țara noastră, astfel că e o problemă uriașă în acest caz.

Polițistul a lovit cu piciorul corpul fetei pentru a verifica dacă trăiește

Polițistul implicat în accident a făcut un gest revoltător care o să-l coste scump și care a stârnit reacții furioase pe Internet. După ce a ucis-o pe șosea, omul legii a lovit-o cu piciorul pe fetița moartă pentru a verifica dacă mai trăiește.

Acesta imagini, de-a dreptul scandaloase, au creat revolta pe internet, iar oamenii cer o pedeapsă uriașă pentru bărbatul de 27 de ani.

Totodată, un aspect important îl are și faptul că nu ar fi încercat deloc să evite impactul și că nici măcar nu s-ar fi aflat în misiune, dar avea semnalele luminoase aprinse, dar nu și cele sonore.


…Un polițist român cu permis de Marea Britanie a ucis o fetiță de 11 ani pe o trecere de pietoni din București…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 3.8]
Exit mobile version