in

Un român va fi extrădat din Marea Britanie: „Prezența ta în Regatul Unit este în dauna populației”

Un român care a încercat să jefuiască o femeie în centrul orașului Coventry, la o lună de la sosirea sa în această țară va fi extrădat în România, după ispășirea pedepsei cu închisoarea.

Marius Chelsau, 24 de ani, a încercat să fure un telefonul mobil de la o femeie după ce s-a apropiat de ea în centrul comercial West Orchards din Conventry.

El a fost văzut și prins de un cetățean care l-a ținut la podea până la sosirea poliției.

Chelsau a fost închis timp de doi ani, după ce a pledat vinovat la Warwick Crown Court, pentru tentativa de jaf.

Un judecător i-a spus că „prezența sa în Regatul Unit este în dauna populației”, motiv pentru care va fi extrădat după ispășirea pedepsei.

Pe 28 septembrie, o tânără a fost abordată de Chelsau în centrul orașului Coventry, lângă intrarea parcării West Orchards.

El a întrebat-o despre telefonul ei, pe care îl avea în mână și i-a spus că i-l va lua.

Pentru a-l împiedica să-i smulgă telefonul din mână, ea a pus aparatul în geantă.

Chelsau a început să tragă de cureaua genții, dar femeia a rezistat și a strigat să o lase în pace, în timp ce unul dintre prietenii ei a chemat poliția.

Tânăra s-a îndepărtat, dar românul a fugit după ea, moment în care au intervenit alți oameni, inclusiv un șofer de taxi.

Unul dintre ei l-a pus pe Chelsau la pământ și l-a reținut până când poliția a sosit și l-a arestat.

Judecătorul a respins cererea avocatului apărării de închisoare cu suspendare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Campanie electorală dură în Marea Britanie: Boris Johnson îl compară pe Jeremy Corbyn cu Stalin

Guvernul Orban reintroduce taxa de primă înmatriculare, sub denumirea de „taxă de mediu”