in

Victima unui violator român în serie se întreabă: „De ce a fost lăsat să intre în Marea Britanie?”

Victima unui violator român condamnat la două pedepse pentru aceeași infracțiune în România solicită guvernului britanic să îi spună de ce a fost acesta lăsat să intre în Regatul Unit în ciuda condamnărilor sale pentru viol.

Sharon Jones, în vârstă de 42 de ani, a fost atacată și violată timp de două ore de către infractorul român Vasile Năstase.

Monstrul fusese condamnat anterior pentru două violuri aproape identice, însă a intrat fără probleme în Marea Britanie.

În ciuda faptului că fusese condamnat la un total de 16 ani de închisoare în țara sa natală, Năstase, 49 de ani, a intrat în Regatul Unit și a obținut un loc de muncă într-o fabrică, scrie The Sun.

 „De ce mi s-a întâmplat asta?”, a spus Sharon.

 „Nici măcar nu am primit o scrisoare de la Ministerul de Interne în care să se recunoască faptul că s-a făcut o greșeală lăsând acest om în Marea Britanie. Femeile nu sunt în siguranță”, a mai spus ea.

Năstase a văzut-o pe Sharon într-un club de noapte din Leigh, Lancs, cu două zile înainte ca femeia să împlinească 42 de ani.

Apoi, în timp ce femeia se îndrepta spre casă, românul a luat-o cu forța de pe stradă și a dus-o în casa unde locuia, unde a violat-o.

Sharon a spus că l-a rugat să nu o omoare. Năstase a fost arestat, iar femeia nu a știut că acesta mai violase de două ori, până când nu a citit într-un ziar local.

Astfel, a aflat că acesta fusese condamnat la șase ani de închisoare, în România, în 1993, din cauză că bătuse și violase o femeie, iar în 2009 fusese condamnat la 10 ani de închisoare, tot pentru viol.

Sharon a spus că, după atac, se trezea noaptea țipând, speriată că ar fi putut contacta virusul HIV.

În august, Năstase a fost închis pentru o perioadă de cel puțin 10 ani și a primit un ordin de restricție, fiind plasat pe viață în Registrul Violatorilor.

Patru zile după ce a fost încarcerat, românul s-a sinucis în închisoarea Forest Bank din Salford.

Violator român condamnat pe viață, mort în închisoare. A fost găsit înjunghiat în gât

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În ce condiții vor putea să muncească românii care vin în Marea Britanie după Brexit. Ministrul de Interne Priti Patel: „Preluăm controlul!”

Londra: Un român din Suceava a dispărut și este căutat de familie. „Au spus că-l vor decapita dacă spune ceva”