Menu
in

VIDEO – De la ce a pornit bătaia între români pe Aeroportul Luton. Autoritățile britanice anchetează 12 persoane

Bătaia între români care a avut loc pe Aeroportul Luton a fost generată de o dispută între membrii aceleiași familii, iar autoritățile britanice au reținut 17 persoane implicate, transmite MAE.

Patru persoane au fost transportate la spital, fără a fi necesară internarea acestora. Niciunul dintre cei implicați nu a solicitat asistență consulară. Reprezentanții aeroportului s-au declarat șocați de incident și au precizat că vor manifesta toleranță zero față de violență.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Londra s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la un incident, produs la data de 14 mai 2021, pe Aeroportul Luton, în care au fost implicați mai mulţi cetăţeni români şi a întreprins demersuri pe lângă autoritățile britanice pentru a obține informații suplimentare. Potrivit datelor comunicate de autoritățile britanice reprezentanților misiunii diplomatice, incidentul în care au fost implicați mai mulți cetățeni români a fost generat de o dispută între membrii aceleiași familii. În urma acestuia, autoritățile britanice au reținut 17 persoane implicate, iar patru persoane au fost transportate la o unitate medicală din zonă pentru îngrijiri, fără a fi necesară internarea acestora”, a transmis MAE.

VIDEO – 17 români arestați și 3 în stare gravă la spital în urma unei bătăi generale în Aeroportul Luton

De asemenea, 12 persoane dintre cele reținute au fost prezentate autorităților judiciare britanice.

„Până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Londra nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident”, precizează MAE, adăugând că Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autoritățile britanice, fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat pentru The Independent: “Suntem șocați și întristați de acest incident”.

“Avem zero toleranță față de violență și continuăm să acordăm sprijin poliției în anchetă. Cerem scuze pasagerilor afectați”, au mai transmis reprezentanții aeroportului.

Sindicatul Europol a postat pe pagina sa de Facebook imagini din timpul bătăii, însoțite de un comentariu ironic: „Românii din Londra au furat startul la „relaxare” pe aeroportul din Luton chiar înainte de a pleca spre România”.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Londra: +44 7738716335.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version