in

VIDEO – Imagini ȘOCANTE cu momentul uciderii interlopului Sorin Brăileanu. Trei români condamnați la pedepse grele

Trei români au fost condamnați în Mare Britanie, dintre care doi pe viață, pentru uciderea interlopului Săndel Șerbu, zis Sorin Brăileanu.

De asemenea, autoritățile au făcut publice imaginile video de pe camerele de supraveghere cu momentul crimei. Imaginile surprinse sunt teribile: atacatorii lovesc victima de zeci de ori, fără milă, cu bâte și răngi de fier.

Săndel Șerbu, în vârstă de 36 de ani, a fost ucis brutal în Ilford, estul Londrei, pe 12 noiembrie 2017, fiind lăsat să moară pe stradă, după ce a fost bătut sălbatic.



În imagini se vede cu Săndel Șerbu este atacat la ieșirea dintr-un magazin din Ilford, fiind urmărit de mai mulți bărbați. A fost lăsat într-o baltă de sânge pe stradă, după ce a fost lovit în cap cu bâte și răngi. O ambulanță care trecea din întâmplare prin zonă i-a speriat pe atacatori, care au dispărut. Șerbu a fost dus la spital în stare critică și a murit după câteva ore.

Un prieten era în mașină și îl aștepta, dar atacatorii i-au spus să rămână acolo, altfel va fi și el ucis, scrie Daily Mail.

Inițial, Șerbu a reușit să fugă câțiva metri, dar a fost prins de cei trei criminali și lovit cu sălbăticie, doar în cap.

Săndel fusese supravegheat de grup și urmărit de trei mașini, iar atacatorii au năvălit asupra lui atunci când l-au considerat vulnerabil, potrivit Poliției Metropolitane.

Suspecții au fugit pe jos și apoi s-au urcat într-un BMW 4×4 negru aparținând lui Ionuț Vasile.

Paramedicii l-au transportat pe interlop la un spital din estul Londrei, unde a murit în ciuda eforturilor depuse de personalul medical.

Motivul atacului brutal a fost răzbunarea pentru o luptă care avusese loc cu două luni mai devreme.

Răzvan Vlădescu, 27 de ani și fratele lui, Aramand-Nardi Stoica, 25 de ani, au fost găsiți vinovați de crimă cu premeditare și posesie de arme albe, iar Ionuț Vasile, 28 de ani, a fost condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Vlădescu a primit închisoare pe viață, din care va executa cel puțin 26 de ani, fratele lui Nardi Stoica, închisoare pe viață cu minim 23 de ani de detenție, iar Vasile 12 ani de închisoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 17 In medie: 4.1]

Hertfordshire. Român vinovat de distrugerea mai multor case în valoare de milioane de lire sterline

Rușinea justiției române. Traficanții de copii din dosarul Țăndărei, achitați. Polițist britanic: „Este o bătaie de joc! Sunt șocat!”