de Sorin Cehan
Sute de români se adună în fiecare dimineaţă în locurile unde se “închiriază” zilieri la Londra. Nu mai contează ce calificare au avut în ţară. Sunt gata să facă orice, să care mobilă, să sape şanţuri sau să muncească la câmp. Au crezut că plecarea din România le va rezolva dacă nu imediat, atunci în timp scurt problemele. Nu e deloc aşa. Uneori reuşesc să găsească de muncă doar o zi pe săptămână.
Piaţa de zilieri din Londra
“Ce să facem, dacă în altă parte nu mai găsim de muncă. În ţară nu ne putem întoarce. Ce să facem acolo?”, spune unul dintre românii care aşteaptă să-l ia cineva la muncă din faţa unui bar din Seven Sisters. Chestiunea restricţiilor pe care românii le au pe piaţa muncii din UK e prea departe de aceşti oameni. Ei vor ceva de muncă în primul rând, pentru că le plâng copiii de foame acasă.
Există şi ceilalţi români, din cei sosiţi înainte de criză sau din cei care au reuşit să se afirme. Au studiat, şi-au deschis firme sau şi-au găsit un loc de muncă bine plătit, şi-au luat case, şi acum sunt nemulţumiţi de românii care continuă să vină, din ce în ce mai zdrenţăroşi şi săraci. Unii români londonezi par chiar mulţumiţi că există restricţii, aşa nu vin chiar toţi ţopârlanii din România, să strice “imaginea comunităţii”.
“Nu vrem ridicarea restricțiilor”, opinii șocante ale românilor din Anglia
Un român angajat la o mare firmă de IT din UK se aşteaptă la un val de 1 milion de români. “Mă gândesc la ce ar însemna un val de imigranţi români – creşterea chiriilor, pentru că nimeni nu o să construiască peste noapte un milion de case, va fi mai greu pentru cei care se află deja aici să se angajeze şi ştim toţi că sunt destui care îşi caută un loc de muncă.”
Un alt român care a avut succes în UK este şi mai dur: “Dacă ar fi după mine, aş face şi mai dure restricţiile pentru români. Mi se pare îngrozitor să pleci din ţara ta, să ajungi într-o ţară unde speri că va fi mai bine şi să pui anunţuri că faci orice. Estimez că atunci când se vor ridica restricţiile, populaţia Angliei va creşte cu cel puţin un milion de români.” Bogatul nu-l crede pe sărac şi nici sătulul pe flămând. Veniţi peste noi? Staţi acasă, că suntem destui aici. Atitudinea aceasta “insulară” a românilor stabiliţi în UK este fără sens.
Nu există restricţii care să oprească emigraţia românească. Am emigrat în UK şi în toată Europa în masă, încă din 1989. Nu doar după 2007. Iar emigrarea este acum o alegere personală, o decizie pe care oricine o poate lua, dacă are bani de drum, dacă are pe cineva care să-l ajute, dacă are o meserie compatibilă sau are curajul şi energia de a o lua de la capăt în străinătate. Emigrarea la Londra este ca şi cum te-ai muta din Iaşi la Bucureşti sau Timişoara. O simplă chestiune de distanţă, după care fiecare îşi găseşte locul pe care-l merită.
Dar regăsim în această atitudine clasica respingere a “străinului”: după război, moldovenii care plecau în Ardeal erau porecliţi “sârme”.