Un violator din Marea Britanie a fost reclamat la poliție chiar de tatăl său, după ce bărbatul a descoperit mesaje către victimă, în telefonul fiului său, în care acesta spunea își cerea iertare pentru ceea ce a făcut.
Evans, adolescentul în vârstă de 18 ani ar fi putut scăpa de condamnare datorită faptului că fata pe care o atacase nu a depus plângere niciodată.
Tatăl, în vârstă de 47 de ani, a declarat pentru The Mirror: „Aș face același lucru din nou, pentru că aceasta este moralitatea mea, este dureros, dar așa este corect”.
„Nu îți poți continua viața dacă trăiești în minciună, chiar dacă asta doare, este ceea ce trebuie să faci”, a mai spus el.
Evans și-a cerut scuze victimei într-un mesaj, două luni mai târziu, iar tatăl său îngrozit, și mama sa vitregă, Sarah Morris, au văzut mesajul și i-au spus să se predea la poliție. Cei doi l-au însoțit la secție, unde tânărul a povestit ce a făcut.
Apoi, victima a povestit despre atac, iar adolescentul a fost acuzat de viol.
Fata a spus că se simte „inutilă” și nu mai poate avea încredere în bărbați.
Victima lui Evans i-a spus să se oprească, în ultimul moment, dar acesta a continuat atacul ce a avut loc în ianuarie anul trecut.
El a fost închis pentru doi ani și a primit ordin să se înregistreze ca infractor sexual.