Menu
in

Violator român supărat pe justiția din Marea Britanie: „Nu voi putea să am o viață normală și să îmi întemeiez o familie”

Un român găsit vinovat pentru mai multe fapte de viol și tentativă de viol a fost condamnat la 14 ani de închisoare la Guildford Crown Court pe 8 martie. De asemenea, el va fi pe viață în registrul infractorilor sexuali, ceea ce înseamnă că mai multe drepturi îi vor fi suprimate pentru tot restul vieții.

Florian-Adrian Gherghelău, în vârstă de 25 de ani, a violat o fată de 18 ani într-o zonă retrasă din orașul Camberley.

Potrivit Poliției din Surrey, Gherghelău și-a urmărit victima și a atacat-o în jurul orei 01.00 noaptea, pe 1 iulie 2018. Fata a ieșit dintr-un supermarket, iar românul se afla în fața clădirii, potrivit camerelor de supraveghere. Acesta și-a urmărit victima și a tras-o într-un tufiș. A ținut-o acolo două ore, violând-o de mai multe ori. Tânăra i-a oferit bani ca să o lase în pace.

După atac, victima a cerut ajutor la o benzinărie din apropiere, unde personalul a contactat poliția iar fata l-a descris pe agresor.

Această descriere a dus la identificarea casei unde locuia infractorul, unde poliția a relevat probe ADN de la toți ocupanții bărbați. Astfel, s-a ajuns la Gherghelău, al cărui ADN s-a potrivit cu cel prelevat de pe victimă.

Acesta a recunoscut atacul la poliție, însă apoi a negat în instanță. În urma procesului a fost găsit vinovat de două cazuri de viol, două atacuri sexuale și o tentativă de viol.

Ghergheleu nu a arătat niciodată vreo remușcare pentru acțiunile sale și merită să fie în spatele gratiilor pentru o perioadă foarte lungă de timp”, a declarat polițistul care s-a ocupat de caz.

Gherghelău s-a scuzat în fața instanței precizând că a fost prima lui greșeală și că pedeapsa „îi va distruge șansa la o viață normală și la o familie”, scrie publicația Metro.

Avocatul său a declarat că bărbatul nu și-a acceptat niciodată vinovăția și încă nu are o viziune asupra naturii grave a faptei sale. „Avem de-a face cu un om cu un grad de inteligență scăzut, nu are abilitățile sociale pe care majoritatea oamenilor le au. Dacă el pur și simplu nu a înțeles până acum modul în care societatea se cataloghează aceste fapte ofensatoare, cu siguranță o va face acum”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version