Menu

William Brînză comparat cu un zeu al diasporei: “Armonia românilor de peste graniţe este capodopera lui”



Sâmbătă seara a avut loc decernarea premiilor anuale, în cadrul celei de-a zecea ediţii a “Galei premiilor TVR Internaţional”. Ceremonia, care a durat peste două ore, a fost transmisă în direct pe postul naţional de televiziune. “Vedeta showului”, scrie Gândul, a fost fără îndoială deputatul William Brînză, şeful organizaţiei PDL Diaspora, căruia i s-au adus adevărate elogii pentru că ar reprezenta “liantul şi motorul românilor din străinătate”.

Rolul de a-l prezenta pe William Brînză i-a revenit profesoarei Magda Jianu, care s-a lansat într-un discurs care, potrivit publicaţiei citate, “a frizat penibilul” și care, potrivit comentariilor, a reamintit de elogiile aduse Ceaușeștilor înainte de dinainte ‘89.

Iată şi motivaţia premiului acordat deputatului:

“Dacă-l raportez pe fostul licean pe care l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani la concursurile literare de dramaturgie la omul politic de astăzi, am sentimentul unei plinătăţi şi combustii interioare a devenirii. Pribeag el însuşi în căutare de alte identităţi a experimentat asprimea departelui, singurătatea din afara României, tăind cu ascuţişul propriei minţi ani de muncă”, şi-a început prezentarea profesoara Magda Jianu. Depăşind minutele rezervate prezentării, ea a continuat: “Ajunsese într-o perioadă scurtă de timp liantul şi motorul românilor din străinătate, intervenind în toate momentele de criză ale specificităţii lor, restabilindu-le onoarea, ştergându-le lacrima, aducându-le aproape umărul personal, iniţiative legislative şi zeci de mii de cărţi”. În continuare, după ce William Brînză a fost comparat nici mai mult nici mai puţin decât cu Marin Sorescu, prezentatoarea şi-a încheiat astfel elogiul: “Şi cum spune Mircea Eliade, cosmosul este capodopera zeilor, mutatis mutandis, armonia spaţiului ocupat de români în exteriorul graniţelor este capodopera lui William Brânză”.

VEZI AICI VIDEO

Gala Premiilor de Excelenţă TVR Internaţional este “o manifestare anuală dedicată personalităţilor şi proiectelor care au obţinut rezultate deosebite în promovarea imaginii României în lume”. Evenimentul a fost realizat de Televiziunea Română în coproducţie cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

Alături de William Brînză, au mai fost premiaţi: actorul George Mihăiţă- Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră, primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă- Omul politic al anului , Ambasadorul Spaniei, Excelenţa Sa Estanislao de Grandes Pascual-Relaţii diplomatice, Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene- Premiul pentru politică Externă, regizorul Geo Saizescu- Categoria Film, echipa de scrimă a României, pentruPromovarea sportului românesc peste hotare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version