in

Wolverhampton. Video șocant! Soț și soție, grav răniți după ce un șofer a dat cu mașina peste ei. Martorii spun că cel care i-a lovit a vrut să se răzbune

Doi români au fost grav răniți după ce un șofer a dat intenționat cu mașina peste ei. Incidentul s-a petrecut pe 19 septembrie, în Wolverhampton, în jurul orei 19.00.

Potrivit celor care au asistat la scena violentă, cel care a dat cu mașina peste cele două persoane, soț și soție, a coborât apoi de la volan și a început să îl lovească pe bărbatul deja rănit grav.

Un prieten de-al celor doi spune că cel care i-a lovit cu mașina avea un conflict mai vechi cu capul familiei. Cei trei ar fi, de asemenea, din aceeași localitate, Vicovu de Sus, Județul Suceava.

„Îl amenințase cu mai mult timp în urmă că îl omoară, de la niște vorbe spuse de alții, nicidecum de acești oameni”, a spus sursa noastră.

Trei români terorizau un cartier din Manchester. Șapte jafuri deosebit de violente în 90 de minute. „M-au înconjurat ca niște prădători”

Potrivit acestei surse, cel care se afla la volanul mașinii care i-a lovit pe cei doi se numește Mutuliga Alex, zis Clif și a fugit deja din Marea Britanie, aflându-se probabil în România. El este căutat acum de poliție pentru investigații.


Pe pagina sa de Facebook, unde se prezintă Alex Adi, suspectul a intrat live azi, 3 octombrie, pentru mai puțin de două minute, însă nu s-a putut observa de unde face transmisiunea.

Imaginile video de după incident îi arată pe cei doi soți prăbușiți la pământ, iar paramedicii le acordă îngrijiri medicale.

Cei doi ar fi încă internați în spital. Potrivit aceleiași surse, asupra rudelor victimelor se fac presiuni pentru ca plângerile penale să fie retrase.

Vom reveni cu amănunte!

Efectele pe care le are carantina asupra femeilor din lumea întreagă: au explodat cazurile de violenţă domestică

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trei români judecați pentru trafic de femei în Marea Britanie. Anchetatori: „Le forțau să se prostitueze”

Trei români judecați pentru trafic de femei în Marea Britanie. Anchetatori: „Le forțau să se prostitueze”

Record infectări UK

Record de infectări în UK. A pierdut guvernul controlul asupra virusului?