Menu
in

Yellow Card-uri de vânzare.



Multitudinea de anunţuri care promit românilor posibilitatea de a lucra legal în Marea Britanie ne-a îndemnat să încercăm să aflăm detaliile acestor afaceri, din perspectivă romanului interesat.

Un colaborator al ziarului nostru, P.A., a sunat la o firmă al cărei anunţ spunea că oferă consultantă în obţinerea Certificatului de înregistrare (registration certificate), aşa numitul Yellow Card. Iată ce-a aflat.

Am sunat la prima firmă pe care am găsit-o, al cărei anunţ spunea că oferă consultantă în obţinerea Yellow Card-ului. M-am deghizat încă de la telefon în cel mai curios roman.

La telefon, o doamnă care vorbea română mi-a spus că totul este bine şi că îmi garantaza că voi lua cardul, iar preţul este de 400 de lire. M-a invitat la sediul lor, în Londra, undeva lânga Victoria Station.

Ajuns acolo, descopăr două românce care îmi aduceau aminte de est-europeanca ce apare în reportajul cu camera ascunsă al BBC-ului.

Pretul creste sau scade in functie de client

Preţul s-a transformat brusc din £400 în £450 şi am început să primesc detalii. Durează două luni până primesc programarea, dar poate fi şi mai mult. Pentru asta e nevoie să mă înscriu la un colegiu şi să plătesc £800 pe an, în plus faţa de taxa de consultanţă de £450.

Preţul mi se pare suspect de mic şi întreb despre ce colegiu este vorba. Mi se spune că nu e nevoie să mă duc la colegiu, e vorba de un NVQ, dar pot să nu merg dacă nu vreau.

“Ca să mă pot înscrie la un NVQ şi pentru a obţine Yellow Cârd, trebuie să obţin o scrisoare de la angajator pe care să o prezint colegiului” – am spus eu, riscând astfel să fiu descoperit că ştiu prea multe.

Totul este de vânzare

Am aflat astfel că şi aceste scrisori sunt de vânzare. Pentru £80 se pot obţine şi se adaugă la preţul total al serviciului, sau se pot cumpăra oricând şi de către oricine are nevoie.

Apoi am întrebat ce se întâmplă de fapt cu banii mei, dacă primesc o chitanţă, dacă semnăm un contract şi cum îmi este garantat faptul că primesc serviciul cuvenit pentru banii mei. Mi s-a înmânat o foaie albă, pe care urma să îmi trec detaliile şi care avea în partea de jos o rubrică albă, cât un rând, în care urmă să completeze ei “serviciile oferite”. Singurul lucru scris în clar pe foaie era “Not refundable”.

Am întrebat ce se întâmpla dacă ei nu reuşesc să îmi obţină o programare. “Va dăm banii înapoi”. Dar doamnă, aici scrie clar că nu mi-i daţi. “Ba da, normal că va dăm banii înapoi, nu va luaţi după ce scrie pe foaie”.

Daca nu ne place de tine, te dăm afară

La întrebarea – “Dumneavoastră veţi fi deci reprezentantul meu legal, dumneavoastră mă veţi reprezenta?”, am fost invitat să părăsesc sediul “companiei”. Degeaba le-am explicat că nu sunt de la camera ascunsă, pentru că deja se vedea că ştiu prea multe.

Am plusat – am scos portmoneul din buzunar şi am spus – ok, nu vreau să va supăr, uitaţi cei £450, am nevoie de Yellow Card, nu am vrut să va supăr, dar înţelegeţi-mă.

Am fost refuzat vehement, pe motiv “trebuie să pleci pentru că aşa vreau eu”. I-am explicat că în Anglia nu există “că aşa vreau eu” şi am cerut să vorbesc cu superiorul lor.

Superiorul, probabil patronul, un musulman cu care am vorbit în engleză. Mi-a explicat că ei nu sunt autorizaţi şi că nici nu dau sfaturi despre imigrare, ci că ei oferă consultantă în cu totul alte domenii. Conform teoriei lui, există undeva nişte avocaţi care semenaza toate actele pe care ei le prelucrează.

 


 

Concluzia noastră este clară: Agenţiile de acest gen vând Yellow Card-uri, vând scrisori de la firme fantomă, scrisori în care declară “clientul” drept angajat, vând cursuri NVQ inexistente şi fac programări ilegal, sunând la UKBA în numele clienţilor.

Ar fi de un real ajutor românilor dacă nu ar încălcă legile ţării şi dacă totul s-ar desfăşura mult mai transparent. În momentul în care cineva te da afară din propria firmă înseamnă că l-ai deranjat foarte tare. Noi nu am făcut altceva decât să ştim putin mai multe decât românul obişnuit care are nevoie de acte si automat am fost clasati drept “periculosi”.

Riscul cel mai mare îl reprezintă faptul că aceste firme pot dispărea în cele două luni în care promit că vor rezolva actele clienţilor, rămânând astfel cu un “profit” considerabil de multe mii sau zeci de mii de lire.

Aboneaza-te la stirile oferite de Ziarul Romanesc:

Adresa de email: 

Serviciu oferite de: FeedBurner

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version