in

Yorkshire. Medicul român care le spunea pacienților să stea „în poziția George Michael” nu mai are drept de practică în Marea Britanie

Un medic chirurg NHS, de origine română, care le spunea pacienților „să stea în poziția George Michael” pentru verificări intime nu mai are drept de practică în Marea Britanie.

Dr. Șerban Ioan Gheorghiu, în vârstă de 60 de ani, a șocat personalul medical atunci când făcea referire la sexualitatea vedetei atunci când controla bolnavii.

Medicul a lucrat la spitalul Scarborough, North Yorkshire, de unde a fost dat afară pentru „abateri grave”, scrie twnews.co.uk.

Înainte de asta, el primise o suspendare, însă nu și-a schimbat comportamentul, a decis o comisie de disciplină.

Potrivit comisiei, doctorul Gheorghiu a făcut referire la George Michael, care a murit în 2016, la vârsta de 53 de ani, „de cel puțin 15-20 de ori”.

Medicul făcea acest lucru atunci când le cerea pacienților să se pregătească de o colonoscopie.

Mai mult, potrivit comisiei, Gheorghiu, care s-a mutat în Marea Britanie în 1992, se referea la colegii săi medici în termeni rasiști și jignitori.

El s-a apărat spunând că este învinovățit pentru „diferențe culturale” și că este victima unei „vendete”.

În timpul unei consultații intime, Gheorghiu i-ar fi a întrebat o pacientă dacă se simte „ca și când ar face dragoste”.

O infirmieră a spus că a început să plângă din cauza ieșirilor medicului român, iar președintele comisiei a spus că acesta nu a arătat vreo remușcare.

Anglia. Medic român, limbaj șocant la adresa pacienților și colegilor: „Stai în poziția George Michael”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi șoferi români au fost arestați în Franța. Transportau imigrați în Marea Britanie, într-o remorcă frigorifică

BREAKING NEWS! UE acordă amânarea Brexit până în februarie anul viitor