Menu
in

Zăpadă și gheață în Marea Britanie după temperaturi de 18-24C. Ar putea fi cea mai rece lună aprilie din ultimii 30 de ani

Zăpada a acoperit Marea Britanie peste noapte, în timp ce temperaturile au scăzut drastic, după sfârșitul săptămânii.

Mercurul termometrelor a coborât la -5C pe măsură ce iarna s-a întors, iar lucrurile s-ar putea chiar înrăutăți, scrie The Sun.

Britanicii au ieșit în parcuri și pe plaje, în Duminica Paștelui catolic și protestant, când temperaturile au atins 18C în unele locuri.

Însă un „front arctic” a lovit Marea Britanie, aducând o vreme geroasă la începutul lui aprilie.

Într-o mare parte din Marea Britanie mercurul termometrelor va scădea până la -7C peste noapte, iar meteorologii avertizează că țara se confruntă cu o zile “extrem de reci”.

Meteorologul Simon Partridge, de la Biroul de Meteorologie din Londra, a declarat: „Va fi o scădere de 11 grade între o zi și următoarea, așa că cu siguranță veți observa!”

În sudul Angliei se vor înregistra valori maxime de 7C, dar rafalele de până la 60km/h vor face ca aerul să se simtă mai rece, avertizează Biroul de Meteorologie.

Avertismente de zăpadă sunt în vigoare pentru nordul Scoției, cu până la 6 cm în zonele mai înalte.

Avertismente de cod galben sunt în vigoare, de asemenea, pentru Scoția, cu vânturi de până la 130 km/h.

Vremea, la extreme în Marea Britanie. Vine zăpada, după una dintre cele mai fierbinți zile de martie din toate timpurile

Meteorologii avertizează cu privire la „averse frecvente de zăpadă și grindină însoțite de vânt foarte puternic din nord”, care ar putea duce la perturbări ale călătoriilor.

De asemenea, o avertizare de cod galben de zăpadă și gheață este în vigoare în vestul Țării Galilor și în Irlanda de Nord.

Schimbarea vremii va aduce „furtuni severe” și „îngheț pe scară largă”.

În nopțile următoare s-ar putea înregistr minime de -11C în Scoția și -8C în Anglia.

Marți, 6 aprilie, va fi o altă zi rece, cu „averse de zăpadă aproape peste tot”, plus „vânt puternic”.

Sunt așteptate maxime de 7C până miercuri, cu zăpadă în averse în scădere și 8-11C de joi până duminică – cu 3C sub media lunii aprilie de 14C.

Ar putea fi cea mai rece lună aprilie din ultimii 31 de ani, din 1989, dacă temperatura medie a lunii va fi cu 1,1C sub normal, arată înregistrările meteo.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version