Menu
in

Ziua Internațională a Francofoniei, în Trafalgar Square

Pe 17 martie, cu 3 zile înainte de data la care se celebrează Ziua Internațională a Francofoniei, în Trafalgar Square va fi organizată o manifestare dedicată evenimentului internațional la care va participa și România cu un stand.

Manifestarea intitulată „Le Français, j’Adore” este organizată de misiuni ale statelor francofone acreditate la Londra cu scopul promovării diversităţii culturale şi a limbii franceze ca limbă oficială a Jocurilor Olimpice.

Programul va include un concert susţinut de artişti francofoni pe scena din Trafalgar Square, precum şi o serie de activităţi care se vor desfăşura la standurile naţionale ale ţărilor participante.

Standul românesc este realizat de Ambasada României la Londra în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Biroul Național de Turism al României – Londra şi cu Institutul Cultural Român – Londra.

Pentru mai multe detalii vizitați website-ul evenimentului: www.lefrancaisjadore.com



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version