Menu
in

Zmărăndescu, despre moartea lui Tudor Simionov: „În România se dau grade și centuri cum se dădeau permise la Pitești”

Cătălin Zmărăndescu, luptător și fostă gardă de corp pentru Gigi Becali, a comentat incidentul în care a murit românul Tudor Simionov, fostul canotor ucis în noaptea de Revelion, în timp ce păzea intrarea la o petrecere privată din centrul Londrei.

Zmărăndescu a criticat modul în care se dau gradele, centurile și acreditările pentru luptători în România, potrivit Libertatea.

„Singurul lucru pe care pot să ți-l spun este că în România se dau grade șicenturi și acreditări pe bandă rulantă, la fel cum se dădeau permisele la Pitești, înțelegi? Ăsta e singurul lucru pe care pot să-l spun eu despre România. În afară de faptul că România este o țară coruptă de la primul până la ultimul, în rest n-am ce să-ți spun, așa că… Atunci când trăiești într-un sistem corupt până-n măduva oaselor, totu-i corupt. Cam asta este!”, a spus fostul luptător.

Zmărăndescu a mai declarat că nu îl cunoștea pe Tudor Simonov și a făcut o paralelă cu ce făcea el în Anglia: „Nu pot să comentez despre situația lui Tudor Simionov, nu-l cunosc pe băiat. Eu am fost ca sportiv în Londra, cu sala mea, la mine a fost altceva, nu m-am băgat cu cluburi, cu altceva. Nu m-am băgat în lumea asta și mi-am văzut de ale mele. A fi gardă de corp e una, a fi paznic la club e altceva. Sincer. Om de ordine, nu paznic. Bodyguard este impropriu spus, este gardă de corp. Ei au fost agenți de ordine acolo, din ce îmi spui”.

Zmărăndescu are în prezent o sală la Târgoviște, unde antrenează luptători și își împarte timpul între antrenamente și fiica lui Matilda, în vârstă de 7 luni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version