in

Ipocriții!

Există unii oameni pe care lipsa coloanei vertebrale nu îi deranjează. Te scuipă în față, pentru ca apoi să îți spună ce frumos și deștept ești. Sau îți acceptă ajutorul pentru ca apoi să te scuipe în față. Se târăsc printre picioarele altor semeni, zâmbesc știrb și își umezesc ochii numai ca să te prindă în gheare.

În această categorie intră și românii care, cu pașaportul britanic în buzunar, au votat pentru Brexit. Am încercat să le găsesc scuze, să îmi spun că, deh, a fost opțiunea lor liber exprimată. M-am întrebat de ce oare au făcut asta? De ce un român, indiferent de momentul în care a emigrat, ar vota împotriva propriei comunități? Nu am găsit încă un răspuns valabil.

Poate că au vrut să se simtă, măcar o dată în viață, englezi. Din frustrarea lor că nu sunt 100% „british”, au votat împotriva celor de aceeași cultură cu ei. Pentru că, până la urmă, Brexit nu înseamnă doar o piedică în calea românilor de a veni în Marea Britanie. O astfel de situație aduce după sine o perioadă de creștere în intensitate a extremismului, a urii, a discursurilor naziste. Exaltații au găsit și vor găsi în Brexit un moment propice pentru a-și arunca veninul asupra imigranților. Și exact asta s-a întâmplat.

Din cartierele Londrei și până în Parlamentul European vedem manifestări de ură pe care nu le-am fi găsit în altă eră.

Dar ei au votat Brexit. La fel cum alți foști imigranți din Statele Unite au votat Trump. Situația este similară. Au vrut să arate că sunt americani cu acte și votează un om care doar ce promisese ridicarea unui zid la graniță. Unii dintre cei care au votat Trump poate că au trecut ilegal granița, la un moment dat. Cred că și dacă Satana în persoană ar fi candidat împotriva lui Trump, aș fi votat cu Satana (oricum cred că Trump este puțin mai rău decât Satana). Este anormal să te gândești măcar, ca unul dintre cei care au gustat amarul emigrației, să votezi altfel.

Dar românii care au votat Brexit, au făcut-o pe șest. Au mers pe burtă, cum s-ar spune, pentru că un astfel de gest ar fi fost taxat. Poate că recunoașterea faptului că au votat împotriva conaționalilor le-ar fi diminuat din vină.

Aș fi înțeles, poate, ca unul care lucrează într-un birou din Canary Wharf, înconjurat de englezi sau de engleziți și obișnuit să își poarte servieta de piele pe Jubilee Line la oră de vârf, să voteze Brexit. Fără legătură cu comunitatea, uitat de rudele din România, omul își caută o nouă identiate. Treaba lui.

La fel ar fi fost și dacă votantul ar fi ieșit în ușa prăvăliei sale din Burnt Oak și ar fi strigat în gura mare: „M-am săturat de voi, păduchioșilor! Pun lacăt, mă duc să vând plăcintă în Lake District, la cinci stele!” Jos pălăria, măi nevertebrată, i-aș fi spus. Era ipocrit, dar măcar își asuma votul. Punea pe coșmelie anunț: „Am votat Brexit! Să vă ia dracul pe toți, mirosiți urât!” Măcar știam cu cine defilăm.

Dar să votezi pe șestache, ca nu cumva să afle mușteriul român ce lepră îndestulează, este maximul ipocriziei. Să zâmbești fățarnic către cel care îți consumă produsul, om ajuns aici datorită liberei circulații din UE, asta te transformă într-un miriapod scârbos.

La fel ca și atunci când vinzi bilete la teatru cu 40 de lire sterline bucata (mai scumpe decât la un concert cu o mare trupă pe O2) tot fraierilor consumatori români care își doresc puțină cultură de acasă. Dar tu ai votat Brexit. Oamenii cred că vrei să faci lucruri bune pentru comunitatea românească, însă nu știu că tu ai votat împotriva lor. Oare ți-ar mai cumpăra biletele, plăcintele, castraveții sau micii congelați? Oare cum te-ar privi cei cu care colaborezi dacă ar ști că, de fapt, ești doar un șobolan ieftin care a vrut să se simtă leu măcar pentru o secundă. Ce folos, dacă toată viața vei rămâne doar un șobolan?

Mircea Maer

Britanicii, îndemnați să boicoteze produsele din UE. Spumant englezesc, în loc de șampanie Moet

Tânăr pianist român, student la Royal Northern College of Music din Manchester: „ România pe care mi-o doresc este o Românie mai înţelegătoare cu muzicienii”