Triumful sistemului

de Mircea Maer

În filmele cu eroi negativi există un moment în care monstrul își arată fața umană. Este un procedeu folosit de scenariști și botezat „Save the cat!”, în românește „Salvează pisica!” Astfel, chiar dacă știe că personajul are sufletul negru, momentul „Save the cat!” îi spune spectatorului că există o speranță ca binele din el să triumfe. În 99% dintre scenarii, monstrul rămâne, evident, tot monstru.

Dar viața bate filmul. Iar monstrul despre care vreau să vă vorbesc este un personaj colectiv (ce potrivire), SISTEMUL. Sistemul din România s-a apucat să salveze pisica în filmul tragediei de la Club Colectiv și se pare că acest lucru a reușit să capteze atenția publicului, care acum așteaptă să triumfe binele. Prinși în vârtejul evenimentelor, spectatorii s-au lăsat înmuiați de sufletele bune emanate de sistemul ticălos, care plâng acum fără lacrimi pe umărul familiilor îndoliate.

Pentru că pe cei 56 de tineri nu i-au omorât nici Ponta, nici Piedone, nici funcționarii din primării, ministere etc. Tinerii au fost măcelăriți de SISTEM. Sistemul moștenit acum 25 de ani de la securiștii lui nea Nicu și perpetuat de aceeași securiști și de urmașii lor, până în zilele noastre. Este numai o întâmplare că nenorocirea a venit în timpul lui Ponta și al lui Piedone din Sectorul 4. Putea veni oricând, de la Guvernul Petre Roman și până la Guvernul Boc 2. Putea avea loc în oricare dintre marile orașe și în oricare dintre sectoarele Bucureștilor. Cluburi precum Colectiv sunt sute în toată țara, cu aceleași probleme.



În toată țara se închid ochii la nereguli, după o șpagă consistentă, în toată țara este înrădăcinată expresia „merge și așa”. Am mai auzit și că dacă s-ar respecta toate regulile pentru deschiderea unui atare stabiliment, ar fi imposibil să ai un club în România. Atunci nu mai deschideți cluburi. Este atât de simplu, nu? Nu mai hrăniți sistemul! Dar patronii de cluburi fac și ei parte din sistem.

Morții au scos lumea în stradă. Iar Ponta, om al sistemului, a demisionat. Iohannis, un alt om al sistemului, a rămas în funcție, folosindu-se de bruma de simpatie pe care o mai avea și profitând de plecarea lui Ponta, cel atât de hulit. Dar oamenii nu s-au liniștit nici după plecarea lui Ponta. Au cerut în continuare distrugerea SISTEMULUI. Iar sistemul a reacționat. În țară ca și în diaspora. La Londra, bunăoară, după câteva manifestații destul de nervoase, a urmat un priveghi. Cu flori și lumânări, cu lacrimi și sfinți, cu iconițe și momente de reculegere. Tot tacâmul! Noi am fost acuzați că, din anumite interese, am vrut să stricăm momentul solemn și am anunțat oamenii că va fi protest, iar nu reculegere.

La fața locului, adică la Institutul Cultural Român, au venit 2-300 de persoane, din cele 2.000 care se anunțaseră.

Fețe triste, potrivit momentului. S-au aprins lumânări, s-a ținut un moment de reculegere, s-a semnat în cartea de condoleanțe. A participat și onorabilul Dorian Branea, directorul ICR, omul sistemului. Aleluia, pisica a fost salvată! Sistemul are față umană. În aceeași seară, la Birmingham, unde de trei zile ieșeau în piață câțiva tineri cu vorbe anti-sistem, alt priveghi la biserică.

Mă sună un amic, din Constanța. Tot sâmbătă, se adunaseră câțiva la hartă, în centru. După care s-au întâlnit cu un alt grup, mai mare. Omul i-a bănuit ca fiind strânși de partide.

S-a dumirit mai bine atunci când au început să sugereze să nu se mai strige împotriva sistemului, mai bine să se aprindă o lumânare, să se spună Tatăl Nostru și să se țină un moment de reculegere.

Manifestațiile din stradă au început să scadă în intensitate, în timp ce numărul morților creștea. În mai puțin de două săptămâni de la catastrofă au mai murit 20 de oameni nevinovați. Iar responsabilii, deocamdată, sunt Piedone, doi rătăciți de la ISU și patronii de la Colectiv. Responsabil moral, să zicem, ar fi Ponta. Restul sistemului salvează în continuare pisica.

La Ambasada de la Londra, oamenii sistemului din România organizează întâlniri cu trepădușii agreați și își manifestă solidaritatea cu familiile răniților. În dulcele stil al Mioriței, românul își acceptă, resemnat, soarta, aprinde o lumânare, și așteaptă pedeapsa divină ce va să vie la sfârșitul veacurilor.

De-a lungul ultimilor 25 de ani, România a mai trecut prin momente de genul celui de la Colectiv. Au fost bebeluși morți în foc, accidente colective de muncă în care au pierit zeci de oameni, incendii precum cel de la Restaurantul Beirut din Constanța, unde au murit trei tinere.

Și să nu uităm de inundațiile și înzăpezirile anuale care iau, inevitabil, prin surprindere sistemul. Dar de fiecare dată, sistemul reușește să salveze pisica și să îi păcălească pe naivi cu masca umană aruncată peste fața sa monstruoasă. Știe că totul va fi bine. Până la următorul Colectiv.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Școală suplimentară în limba română în estul Londrei

De Crăciun, poți fi și tu un #UnOmMaiBun!