in

Unirea care lipsește

Chiar dacă au trecut 100 de ani, unirea românilor în sens spiritual este mai departe ca oricând. Uitându-ne în jur acum, găsim cu greu urme ale măreției momentelor istorice din 1918, când s-a îndeplinit dezideratul de secole al românilor.

A urmat o perioadă tulbure a istoriei, războiul, dictatura comunistă, fără să ne putem bucura de Unitatea recunoscută în 1918. După 1990 ar fi trebuit să fie prima perioadă în care să putem simți în libertate bucuria de a trăi alături unii de alții, toți români. În schimb în România s-a trăit mereu în atmosfera unui război civil, început cu mineriadele, continuat cu ocazia fiecărei mobilizări sociale și politice importante, devenit în ultimii ani permanent.

Nici urmă de unitate, în nimic, o forță centripetă îi distanțează pe toți de toți, riscul haosului fiind mereu concret și actual. Căutând repere, oamenii au început să se agațe de idei reconfecționate, adoptându-le cu disperare, fără niciun fel de nuanță. La 100 de ani de la Unirea teritorială, dez-unirea oamenilor a ajuns la paroxism.

Tentația ghilotinei, a spânzurătorilor amenajate în piețe, a obscenității ridicate la rang de crez politic, i-a infectat chiar și pe cei mai moderați. Vehemența mesajelor publice îi obligă pe oameni să se poziționeze într-o parte sau alta și să-și înghită eventualele obiecții, pentru că cine nu e cu noi, este împotriva noastră. Barbarizarea societății, împărțirea în găști violente în discurs și, nu peste multă vreme, pe cât se pare, în manifestări, s-a accentuat cu cât ne-am apropiat de această bornă a Centenarului Marii Uniri.



Multă vreme tradiția a fost cea unificatoare, sărbătorile, respectul față de istorie și față de valorile confirmate de-a lungul istoriei. Dar furia demolării a cuprins și această latură, totul trebuie dărâmat în numele unei justiții care nu are nimic de-a face cu obiectul furiei. Năpustirea asupra tradițiilor religioase este cel mai bun exemplu, oportunitatea folosirii acestora în lupta politică va transforma Crăciunul și Paștele în huiduieli și înjurături prin megafoane.

Românii din diaspora, prinși în vârtejul unor societăți complicate, păstrează o perioadă gândul întoarcerii, apoi cei mai mulți, milioane, îl abandonează, iar copiii români crescuți în străinătate cu atât mai puțin vor avea motive să dorească să se întoarcă. Cel mult România va fi o țară de origine menționată în trecere în biografie.

Situația este atât de gravă încât am ajuns să asistăm la propuneri disperate. Un ministru al Guvernului României ar vrea, pur și simplu să limiteze dreptul la muncă al românilor în străinătate, idei de domeniul psihiatriei.

Cum ne putem raporta acum la măreția istoriei, cu capul plin de zgura unor enunțuri schematice care vâjâie din toate părțile, în încăierarea generalizată din politica românească, în iureșul serviciilor secrete, a politicienilor europeni care păzesc o Europă plină de contradicții gata să explodeze, a lumii care stă pe un butoi de pulbere, cu mulți înalți responsabili care sunt gata să aprindă fitilul?

Nu putem decât spera că pe acest teritoriu Unit vom putea să ne uităm unii la alții și să ne recunoaștem ca fiind de același neam și peste 100 și peste 1000 de ani. La Mulți Ani, România!

Sorin Cehan

A început exodul marilor bănci din Londra. Pierderi de sute de miliarde de euro

Geanina Corondan era hotărâtă să se mute la Londra. Ce a făcut-o să își schimbe decizia