Exodul românilor continuă: Marea Britanie, prima destinație în preferințele celor care pleacă din țară



Exodul românilor continuă. Aproximativ 63.000 de români, adică 30% din totalul celor 210.000 de români care au plecat din țară în 2016, au ales ca destinaţie Marea Britanie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Marea Britanie rămâne, astfel, pentru al doilea an consecutiv, destinaţia preferată a românilor care pleacă în străinătate, scrie Ziarul Financiar.

În 2015, aproximativ 55.000 de emigranţi români (adică 28% din totalul celor care au plecat în 2015) au ales Marea Britanie.

„Deplasarea migraţiei româneşti de la predominant spre sudul Europei la predominant spre nord şi zona anglo-saxonă se înscrie în trendul general, care s-a remarcat de mai multă vreme. Această schimbare a început să se observe de la sfârşitul crizei financiare globale, în perioada 2010-2011. Ceea ce surprinde este faptul în continuare Marea Britanie este pe primul loc, având în vedere discuţiile despre Brexit. Deşi nu sunt luate încă decizii în detaliu în legătură cu condiţiile de acceptare-admitere a străinilor după Brexit, migranţii reacţionează de regulă anticipativ“, a declarat Dumitru Sandu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Românii cu studii superioare emigrează în masă, România pe locul I în Europa la EXODUL CREIERELOR

Exodul Brexit. Locurile de muncă din sectorul bancar se vor muta de la Londra în alte oraşe europene

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra. O româncă susține că a fost violată de un bogătaș londonez. Acesta neagă că ar fi întâlnit-o vreodată

Pictorul român Bogdan Mihai Radu, premiat la Oxford International Art Fair