Românii din diaspora votează deja pentru președintele României

Plicurile pentru votul prin corespondență au ajuns deja la românii din străinătate care s-au înscris pentru a vota astfel. Unii dintre ei s-au grăbit să trimită votul lor la alegerile prezidențiale. Asta s-a întâmplat cu Ciprian Bejan, un român stabilit în Marea Britanie.

„Am aplicat online, simplu. La început am avut ceva probleme la înregistrare, dar am revenit și am reușit. Am primit în poștă după vreo, știu eu, 10 zile, două săptămâni, cele 4 plicuri pentru noi doi, pentru mine și pentru soția mea, le-am completat și le-am pus la poștă”, a declarat Bejan pentru Digi 24.

El mai spune că are speranța că alegerea pe care au făcut-o este una care va aduce o schimbare în bine, o schimbare care să îi permită să revină în țară, să trăiască alături de cei dragi.

„Cum să nu votez? Eu sunt dintre dinozaurii ăia care am vrut să mă implic, să fie bine, să fac bani la mine în țară. E, uitați că după 40 de ani am ajuns la concluzia, și eu și soția, că ne luăm copiii și plecăm. Nu definitiv, din punctul meu de vedere”, a mai spus românul din Marea Britanie.

Horia Bogdan, un alt român stabilit în Marea Britanie spune că speră că votul lui va reforma România și că va opri exodul tinerilor din țară.

Votul prin corespondență înseamnă că românii din străinătate nu vor mai fi nevoiți să stea ore în șir la cozi imense pentru a putea vota, cum s-a întâmplat la precedentele alegeri prezidențiale sau anul acesta, la cele europarlamentare, când mulți dintre ei nici măcar nu au mai reușit să voteze.

„Sunt fericit că s-a introdus metoda aceasta de vot, că nu mai trebuie să facem drumuri lungi, să stăm la cozi”, a declarat Horia Bogdan.

Plicurile cu votul trebuie expediate astfel încât să ajungă la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 7 noiembrie 2019 pentru turul 1 și până la data de 21 noiembrie 2019 pentru turul 2.

Doar 1% dintre românii din Diaspora s-au înscris la votul prin corespondență

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Au electrocutat proprietarul unui magazin de bijuterii, după care l-au strangulat. Români închiși pentru jaf violent în Barking

Boris Johnson este de neclintit. Marea Britanie suspendă libera circulație imediat după Brexit