in

Un român a înregistrat în UK compania M… PSD Ltd.: «Fac ce vreau cu banii mei»




Un român originar din Târgoviște a înregistrat în Marea Britanie compania „M_ _ _ PSD”, cu obiect de activitate „prestări servicii”.

Compania a fost înregistrată la Companies House (echivalentul Registrului Comerțului în România) pe 9 august. Potrivit datelor publicate de instituție , compania a fost înființată de doi asociați: ANTON, Florinel Iulian și VULVOI, Sebastian Ilie. Conform scriptelor, compania are ca obiect de activitate recrutarea de forță de muncă temporară.

Este, evident, un gest de protest, spune unul dintre asociați: „Am înființat-o ca o formă de protest, dar o să și o folosesc de acum înainte. M-a deranjat când am văzut acțiunea autorităților împotriva bărbatului cu plăcuțele de înmatriculare celebre. Atunci m-am găndit să fac o firmă și să văd cum pot autoritățile române să mă împiedice să o folosesc. Acelui cetățean au putut să îi interzică, dar să vedem dacă pot să îmi interzică și mie.”

Societatea va avea activitate și în România. Deocamdată, omul de afaceri nu a interacționat cu autoritățile române cu această societate, proaspăt înființată: „E treaba lor ce reacție vor avea. Pe mine nu mă interesează ce spune lumea. Fac ce vreau cu banii mei.”, a mai declarat el.

Însă aceasta nu este prima firmă „protest” înființată în Marea Britanie. În luna iulie, un alt român, pe nume TOFAN, Liviu Vivian, a înființat o companie în Marea Britanie cu numele MUIEPSD.LTD și care se ocupă, potrivit Companies House cu comerțul și cu dezvoltarea de programe pe calculator.

Se pare că autoritățile britanice nu au nimic împotriva cuvintelor obsecene în limba română, întrucât ambele firme sunt în funcțiune.

 

Politologul Mungiu-Pippidi despre mitingul din 10 august: „Această mahala nu reprezintă diaspora”

VIDEO – Dosar penal pentru șoferul mașinii cu numărul de înmatriculare M..E PSD. Polițiștii din București au ridicat plăcuțele și i-au reținut permisul




Genova: supraviețuiri miraculoase, povești incredibile

Sir George Iacobescu, vizionarul român care a transformat Docklands: «Tot ce atinge se transformă în aur»