A început votul în diaspora. Autoritatea electorală spune că doar 715.000 de români din străinătate ar avea drept de vot

Românii din diaspora pot vota, începând de astăzi, la primul tur al alegerilor prezidențiale, în cele 835 de secții de votare aprobate de Autoritatea Electorală Permanentă în străinătate, de aproape trei ori mai multe decât la scrutinul din 2014 și aproape dublu față de europarlamentare.

Prima secție de votare care s-a deschis este cea din Auckland, Noua Zeelandă, urmată de cele din Australia.

Dar nu sunt acolo primele voturi exprimate. Primii români care și-au exprimat opțiunea de vot sunt cei care au ales să voteze prin corespondență. Potrivit Biroului Electoral Central, din cei 41.000 de români care s-au înscris pentru votul prin corespondență, doar 25.000 au reușit să trimită plicurile. Un eșec major, așa cum a recunoscut și președintele AEP.

Românii din diaspora au la dispoziție trei zile pentru a putea vota, dar şi 835 de secții de votare, aproape dublu faţă de alegerile europarlamentare.

Votul în străinătate se va încheia luni, la ora 7:00, odată cu închiderea secțiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii.

În cursul zilei de vineri, se votează de la 12 la 21, iar sâmbătă şi duminică, românii din afara granițelor țării pot vota între orele 7 şi 21. În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în afara ţării, indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul altei ţări – domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.

Cu privire la numărul de votanți din străinătate, cifrele prezentate de autoritățile române sunt bulversante.

Autoritatea Electorală este pusă pe glume: a anunțat că numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot, la acest scrutin, este 715.752. Asta după ce MAE recunoștea că numărul total al românilor din străinătate este de 9,7 milioane, dintre care 5,6 în diaspora. Din 10 milioane, doar 715.000 au drept de vot? Nu sunt clandestini, milioane de români au domiciliul în străinătate în mod legal și au și drept de vot!

Potrivit cifrelor prezentate de AEP, cei mai mulți români cu drept de vot în afara ţării ar fi în Republica Moldova, respectiv peste 230.900, și Germania, peste 101.000. În Italia, susține AEP, sunt peste 62.000 de români cu drept de vot, în Statele Unite ale Americii peste 60.000, în Canada peste 43.000, în Spania sunt peste 41.000, în Israel peste 38.000, în Ungaria peste 27.000, în Franța peste 19.000, în Austria peste 18.000, iar în Belgia peste 6.800.

VIDEO – Votul prin corespondență poate fi fraudat. Un român din diaspora a demonstrat acest lucru

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salamul de Sibiu NU este făcut din carne românească. „Cărnurile sunt din Spania, Italia, Germania»

Traficant de persoane român, pedepsit să muncească fără bani, exact ca victimele sale