Apel din diaspora către Guvernul României: „Nu îl acceptați pe Tit-Liviu Brăiloiu în funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni”

Mai multe asociații din diaspora au semnat un apel comun către Guvernul României în care cer să nu fie acceptat în funcția de Ministru al Românilor de Pretutindeni senatorul Tit Liviu Brăiloiu.

„Este un personaj cu comportament incompatibil cu funcțiile publice”, spun semnatarii. „Face gesturi obscene, are limbaj vulgar și misogin”, continuă aceștia.

Iată scrisoarea:

„Solicităm premierului să nu accepte în funcția de Ministru al Românilor de Pretutindeni pe d-l Tit-Liviu Brăiloiu.

Organizațiile non-guvernamentale și comunitățile civice semnatare solicită doamnei prim-ministru în termenii cei mai fermi să nu propună un personaj cu comportament incompatibil cu funcțiile publice pentru o funcție de ministru.

Domnul Brăiloiu s-a remarcat în spațiul public prin atitudini deplasate: gesturi obscene, limbaj vulgar, misoginism. De asemenea, este notorie lipsa informațiilor publice despre perioade importante din activitatea profesională și educația domnului Brăiloiu (vezi aici), precum și lipsa unui Curriculum Vitae de pe pagina sa de senator (vezi aici).

Prin urmare, noi considerăm evident faptul că dl. Brăiloiu nu este calificat să reprezinte românii, cu atât mai puțin pe noi, românii din afara frontierelor.

Românii de pretutindeni, atât din țară, cât și din afara ei, sunt caracterizați prin cinste și profesionalism. Doamnă prim-ministru, vă invităm să propuneți un candidat corespunzător cetățenilor acestei țări și demnității funcției de ministru.”

Din diaspora:

Canada Save Roșia

Diaspora Franța solidară cu România

Diaspora Milano

Grupul Civic Madrid

Mișcarea civică Diaspora Belgia

Protestatari Pro-Democrație Londra

Rezist Berlin

Rezist Dublin

Rezist Ingolstadt. Și eu sunt din România

Rezist Lyon

Rezist Marseille

Rezist Milano

Rezist WMW

Rezist Zürich

Rezistăm și la Paris

Rezistența din Diaspora

Ștafeta Steagului Uniunii Europene

Din țară:

#activAG Pitești

#Rezist Galați

#REZISTENȚA

Acțiunea Civică Galați

Aradul Civic

Asociația Platforma România 100

Corupția Ucide

Cuza Avea Dreptate – Iași

Procivic Baia Mare

Reset

Rezistența Constanța

Umbrela Anticorupție Cluj

VeDem Just – Asociația Voci pentru Democrație și Justiție

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

Româncă de 19 ani, specialistă în furturi din magazine, iertată de judecătorul britanic și trimisă acasă

Irlanda de Nord. O jurnalistă a murit împușcată. Polițiști atacați cu sticle incendiare de teroriști ai New IRA