in

Ministrul Diasporei: Nu vă temeți pentru banii voștri!

Cu privire la Proiectul de lege inițiat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor care prevede, între altele, raportarea sumelor mai mari de 2000 de euro transferate în țară de românii din diaspora prin intermediul sistemelor de transfer rapid de fonduri, de tip Western Union, MoneyGram etc, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni face precizarea că niciun român, care are activități lucrative în afara granițelor, nu va avea de suferit ca urmare a implementării acestei măsuri.

Scopul inițiativei legislative este exclusiv de a preveni, stopa şi combate faptele de terorism și spălarea de bani și nu de a taxa, suprataxa sau confisca fondurile trimise de români celor aflați în țară.

„Vreau să asigur toți românii și toate familiile atât din țară, cât și din străinătate, că această măsură nu urmărește împovărarea lor. Mai mult, este o realitate că românii au plecat dincolo de granițe în căutarea de noi oportunități economice și noi ne dorim să-i susținem în eforturile lor.


Costel de "La Bloc" recomanda opaltransfer.com

De aceea, vreau ca românii noștri să știe că banii trimiși de ei în țară sunt în deplină siguranță. Nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește procedurile necesare pentru a trimite bani acasă, nici în cele pentru ridicarea banilor. Nu li se confiscă banii, nu se impun proceduri în plus sau mai multă birocrație. Singura modificare constă în reglementarea relației dintre operatorul de transferuri și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Oficiul va primi un raport, bazat pe expertiza și analiza proprie a operatorului prin care se face transferul despre potențialul pericol al unor tranzacții”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

Proiectul de lege inițiat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a fost aprobat în ședința de Guvern și va intra în analiză la Parlament în perioada următoare.

Ministrul de Finanţe român despre confiscarea banilor trimiși din diaspora: „E o minciună!”

Nu ai documente justificative, statul îți confiscă banii pe care îi trimiți în țară. Senator PNL: „Toți românii care trimit bani acasă sunt considerați infractori”

Marea Britanie, principala destinație a românilor care vor să emigreze. Majoritatea celor care vor să plece din țară sunt tineri

Unii pleacă, alții vin. Un francez s-a mutat la Buzău și produce bere pentru genii