in

„Să vină diaspora, că noi ne p… pe ea!” Manelistul care cânta pentru ministrul Bădălău locuiește în Londra

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, cel care a fost în vara anului trecut principalul personaj într-un scandal de proporții, face noi precizări cu privire la acel moment.

Reamintim că atunci a apărut pe Internet o filmare în care social-democratul primise o dedicație, la un eveniment, o manea în care solistul cânta „Să vină Diaspora, că noi ne p***m pe ea”.

În filmare se mai auzeau versuri precum „Nu avem frică de rău, la putere-i Bădălău” și „N-aveam frică de orice, la putere-i PSD”.

Ajuns între timp ministrul Economiei, senatorul Bădălău a declarat, pentru B1 TV, că manelistul care a cântat versurile jignitoare la adresa românilor din doaspora este… din Diaspora.

Bădălău a precizat că manelistul Caval locuiește în Londra, alături de toată familia sa.

Caval, soția lui, amândoi copiii, soacra locuiesc în Londra.

Niculae Bădălău

„Niciun regret! Am explicat și o mai explic o dată. Lăsați-mă, eu cu diaspora am o problemă… dar nu, nu, nu, am extrem de multe rude care lucrează în Marea Britanie, inclusiv cel care a cântat-o locuiește în Marea Britanie cu toată familia: Caval, soția lui, amândoi copiii, soacra locuiesc în Londra. Era o petrecere privată, pe la 5 dimineața, eu nici nu cred că la ora aia mai eram la petrecere, cineva filma și dădea direct pe net. Ce au avut acolo și cum erau spiritele și cât erau de bine dispuși e greu de spus. El cu toată familia locuiește în Londra”, a declarat Bădălău, pentru B1 TV.

Companie de cale ferată din Londra, un milion de lire sterline amendă, după ce un pasager a scos capul pe geam și a murit

Românii populează alte țări. Peste 630.000 de copii români s-au născut în afara granițelor