Poveste zguduitoare a unei femei care, din cauza lipsurilor, a plecat din țară pentru a munci în străinătate. Dar plecarea, chiar dacă rezolvă anumite probleme materiale, cere sacrificii foarte mari.
„Sunt căsătorită și am șase copii. Încă de la primul copil, am rămas singură să-l cresc, fiindcă soţul era la muncă în Italia, venea acasă doar o dată pe an.
Mi-a fost foarte greu, pentru că în fiecare an urma alt copil şi trebuia să mă descurc cu toate. Stăteam la mama şi, în același timp, făceam chirpici pentru a-mi ridica o casă a mea, unde să ne mutăm cu toată familia. Din cauza greutăților materiale, nu reușeam s-o termin – mai era atât de mult de lucru!”, a povestit o femeie din județul Botoșani, pentru clickpentrufemei.ro.
„Aveam 32 de ani când am născut al șaselea copil şi nu mai făceam faţă lipsurilor şi nevoilor. Atunci, am luat o decizie grea: să-mi urmez soţul în străinătate, la muncă, şi să las copiii acasă.
Ultimul născut avea patru luni – l-am lăsat în grija fetei mai mari, care avea doar 12 ani. Am rugat o prietenă să-i supravegheze pe toţi, să le dea mâncare şi să-i îngrijească timp de doi ani de zile, cât plănuiam să stau în Italia, ca să strâng banii necesari pentru ridicarea casei.”
„Când m-am urcat în trenul spre București, de unde urma să iau un autocar spre Italia, nu mi-am putut reţine lacrimile. Dacă nu îmi revedeam niciodată copiii? Nu știam ce aduce ziua de mâine, îmi era atât de milă de ei… dar trebuia să fac acest pas.
Printre străini, mă topeam de dorul lor. Într-una din zile, fata mai mare a avut o serbare școlară. Plângea la telefon, voia să vin repede acasă, pentru că ceilalţi colegi râdeau de ea de parcă ar fi fost orfană. Toți părinții erau la serbare, în afară de mine.”
„A trecut un an, mai aveam de stat unul, mi se părea o veșnicie. Într-o zi, n-am mai răbdat şi am pornit spre România. Când am ajuns acasă, fata cea micuță, care împlinise 1 an și 4 luni, nici nu se uita la mine, o striga „mama“ pe fata mea mai mare! Săracii copiii mei, nu se mai îndurau să plec de lângă ei, mă rugau să-i iau după mine, să nu-i mai las singuri. După un an, s-a întors și soțul meu, și am rămas amândoi lângă copilașii noștri.
Am cultivat legume în solarele din curtea proprie, acum lucrez în spital, la Botoșani. A fost greu, dar ne-am continuat viața ca o familie unită.”, a mai povestit femeia.
