in

Brexit provoacă haos în UK: scoţienii și galezii vor independenţa, irlandezii unificarea

O serie de noi sondaje arată o creştere a susţinerii independenţei în Scoţia şi Ţara Galilor, precum şi a unei reunificări în Irlanda, scrie express.co.uk. Apelurile pentru organizarea unui referendum pentru independenţă în Scoţia au crescut după Brexit, atunci când majoritatea scoţienilor au votat pentru rămânerea în UE. Peste jumătate dintre votanţii scoţieni ar vota acum să părăsească Regatul Unit dacă Boris Johnson va deveni prim-ministru, potrivit unui sondaj.

Un sondaj Panelbase efectuat pe 1.024 de persoane dezvăluie că 53 la sută din acestea ar vota pentru independenţa Scoţiei.

Un alt sondaj arată că există o creştere a numărului de oameni din Ţara Galilor care-şi doresc independenţa de Marea Britanie. Sondajul YouGov pe un eşantion de 1.133 de persoane, efectuat în perioada 10-15 mai, arată că 41 la sută dintre aceştia sunt pro-independenţă – cel mai mare procent de până acum.



Liderul partidului social-democrat din Ţara Galilor Plaid Cymru, Adam Price, a spus că „cursa  pentru şefia Partidului Conservator este cea mai bună reclamă pentru independenţa Ţării Galilor“. „Aici în Ţara Galilor, mii şi mii de oameni ajung la concluzia că Regatul Unit nu funcţionează pentru noi – şi independenţa este singura alternativă“.

De asemenea, susţinerea pentru o Irlandă unită creşte odată cu haosul  procesului Brexit. În decembrie, a fost devăluit că acordul pe care Theresa May l-a încheiat cu UE este atât de nepopular încât a condus la o creştere a sprijinului pentru o unificare irlandeză. Sondajul indica faptul că aproape jumătate dintre alegătorii din Irlanda de Nord sunt pregătiţi să susţină o Irlandă unită, dacă Marea Britanie va părăsi UE cu acordul pe care May l-a încheiat cu blocul comunitar. Sondajul, comandat de „Times“, a arătat că doar 29 la sută dintre cei chestionaţi au spus că nu şi-ar dori niciodată un referendum pe tema separării.

Unul din patru consideră că votul ar trebui să aibă loc în următorii cinci ani, 19 la sută spunând că ar vrea să se organizeze un referendum privind această problemă „la scurt timp“  după data oficială de 29 martie, de ieşire a Marii Britanii din UE.

Într-o vizită recentă în Scoţia, candidatul la preşedinţia Partidului Conservator, Jeremy Hunt, a spus că el nu ar permite niciodată ca uniunea să fie destrămată. Secretarul de Externe a declarat: „Sunt în Scoţia astăzi pentru că sunt prim-ministrul pe care Nicola Sturgeon nu-l vrea, pentru că susţin cu tărie uniunea, cu fiecare picătură de sînge din venele mele. Ca premier, nu voi permite niciodată ca uniunea să se destrame“.

Ce are de gând să facă Boris Johnson pentru a forța un Brexit fără acord

O tânără ieșeancă nu mai vrea să audă de România: „Marea Britanie este casa mea, orașul meu natal îmi amintește numai de eșecuri”

Curtea Constituțională dă undă verde legii inițiate de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae: aurul va fi repatriat!