in

Cum petrec englezoaicele Mad Friday, ultima vineri dinaintea Crăciunului. Senzații tari și grade multe

Ultima vineri înainte de Crăciun, cunoscută în Marea Britanie şi ca Mad Friday, este noaptea în care au loc majoritatea petrecerilor de la locul de muncă, dar a devenit celebră mai ales pentru cantităţile uriaşe de alcool consumate până la inconştienţă, relatează Daily Mail.

Majoritatea britanicilor care au ieşit pe străzi vineri noaptea aveau în plan o noapte de neuitat şi să se distreze alături de prieteni şi de colegii de muncă.

Totuşi, pe măsură ce valurile de alcool i-au cuprins pe englezi, Mad Friday parcă s-a transformat într-o întrecere a celui sau celei care va ajunge în cel mai avansat stadiu de beţie. Imaginile surprinse rămân mărturie pentru cele întâmplate, spre ghinionul unora dintre cei imortalizaţi în ipostaze pe care cel mai probabil nu le-ar arăta nepoţilor.

Englezii nu au ratat nici anul acesta tradiţionala noapte de beţie, zorii zilei de sâmbătă găsindu-i în locuri şi poziţii cât se poate de neobişnuite, asta în cazul în care poliţia sau medicii nu au fost nevoiţi să intervină în cursul nopţii, relatează Daily Mail, citat de Mediafax.

Din fotografii, se pare că englezoaicele s-au distrat cel mai tare, acestea venind aranjate în ciuda temperaturilor scăzute şi ajungând în situaţii nu la fel de elegante, spre amuzamentul trecătorilor şi îngrijorarea echipajelor mobilizate pentru a asigura buna desfăşurare a celebrei nopţi.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC




Tragedie în județul Neamț. Doi morți și șapte răniți într-un microbuz cu români care veneau de la Londra pentru a-și petrece sărbătorile acasă

Newcastle: Român neplătit și hărțuit rasist de patron. „F… stupid Romanian!”